joi, 26 februarie 2015

Comitetul Director al CAR Coeziunea Sociala va analiza, in scurt timp, oportunitatea participarii CAR, in parteneriat cu primariile interesate din toate judetele tarii, la Fondul Tematic pentru Participarea Societatii Civile (Componenta Social)


Urmare a cererii de propuneri de proiecte, runda a 2-a 2015, difuzata de catre Fondul Tematic pentru Participarea Societatii Civile, va informam ca CD al CAR Coeziunea Sociala va analiza participarea, in parteneriat cu circa 100 de primarii din toata tara, la punerea in aplicare a proiectului denumit "Extinderea in judete a serviciilor Casei de Ajutor Reciproc Coeziunea Sociala, in scopul intrajutorarii familiilor defavorizate si pentru dezvoltarea spiritului civic in comunitatile locale"
In cadrul acestui proiect, printre altele, se intentioneaza dotarea reprezentantilor locali ai CAR cu urmatoarele:
      • Laptop - 1 (una) buc.
      • Imprimanta multifunctionala (scaner + copiator) - 1 (una) buc.
      • Abonament la Internet Fix si Mobil - 1 (unu) dispozitiv
      • Abonament la telefonie mobila, 100 minute nationale incluse - 1(unu).
      • Consumabilele necesare functionarii imprimantei.
Vom reveni cu amanunte legate de decizia Comitetului Director. Pentru cei interesati, prezentam mai jos cererea de propuneri de proiecte.

Dumitru Rinciog
Sef Secretariat si consilier de imagine al CAR



Fondul Tematic pentru Participarea Societatii Civile
Schema de grant pentru ONG-uri

Cererea de propuneri de proiecte - Runda 2, 15 ianuarie 2015

Scopul Fondului Tematic pentru Participarea Societatii Civile este de a promova contributia organizatiilor societatii civile ca actori importanti pentru dezvoltare si participare.
 OBIECTIVELE GENERALE ALE SCHEMEI DE GRANT PENTRU ONG-URI:
  • consolidarea ONG-urilor romanesti si sustinerea participarii lor active in procesul formularii de politici, atat in calitate de expresie a societatii civile, cat si ca furnizor de servicii; si
  • promovarea activitatilor organizatiilor societatii civile care abordeaza cu precadere aspecte legate de mediu si furnizarea de servicii sociale, contribuind totodata la intarirea capacitatii lor organizationale.

COMPONENTELE VIZATE DE CEREREA DE PROPUNERI DE PROIECTE:
  • Componenta Social, cu o alocare financiara de 4.079.875 CHF
  • Componenta Mediu, cu o alocare financiara de 1.000.000 CHF

CINE ADMINISTREAZA PREZENTUL FOND TEMATIC:
Organismul Intermediar Elvetian pentru administrarea Fondului Tematic pentru Participarea Societatii Civile este un consortiu format din
§  KEK-CDC Consultants  (KEK-CDC) - www.kek.ch
§  Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) - www.fdsc.ro
§  Fundatia pentru Parteneriat (FP) - www.repf.ro  
In cadrul prezentei scheme de grant, Componenta Social este administrata de catre FDSC, iar Componenta Mediu de catre FP.

CINE POATE SOLICITA FINANTARE:
  • organizatii neguvernamentale si nonprofit, infiintate legal si cu sediul in Romania, organizate si conduse conform legislatiei romanesti in vigoare cu privire la organizatiile neguvernamentale

Solicitantii pot actiona individual sau in parteneriat cu alte organizatii din Romania si/sau Elvetia.

CINE POATE FI PARTENER:
Parteneri romani pot fi:
  • organizatii neguvernamentale si nonprofit,
  • universitati, alte institutii de educatie sau institute de cercetare, cu profil nonprofit,
  • autoritati publice locale si centrale, institutii/agentii publice, servicii guvernamentale deconcentrate de la nivel local,
  • unitati administrativ-teritoriale.

Parteneri elvetieni pot fi:
  • organizatii nonprofit si  neguvernamentale, inregistrate conform legislatiei in vigoare in aceasta tara.

 VALOAREA FINANTARII NERAMBURSABILE:
  • granturi mici (pentru ambele Componente): 10.000 CHF - 75.000 CHF
  • granturi mari (exclusiv pentru Componenta Social): 75.001 CHF - 250.000 CHF

DURATA PROIECTELOR:
Durata unui proiect poate fi de minimum 12 luni si maximum 24 luni.

CATE PROIECTE SE POT DEPUNE DE CATRE UN SOLICITANT:
Un solicitant poate depune maximum 2 (două) proiecte in cadrul prezentei Cereri de propuneri de proiecte, din care maximum 1 (unul) pentru granturi mari.
Organizaţiile care sunt/au fost Agenţii Executive în cadrul primei runde a Schemei de grant pentru ONG-uri, pot depune ca şi aplicanţi, 1 (un) proiect şi doar pentru granturi mici, pe una din componentele Social / Mediu.

UNDE SE DEPUN CERERILE DE FINANTARE:
Cererile de finantare vor fi completate online pe platforma www.finantare.fdsc.ro.

CARE ESTE TERMENUL LIMITA PENTRU DEPUNEREA CERERILOR DE FINANTARE:
Termenul limita pentru completarea cererilor de finantare online pentru ambele componente este 19 martie 2015, orele 17:00.

PANA CAND SE POT ADRESA INTREBARI:
Pot fi trimise intrebari prin e-mail sau fax, la urmatoarele adrese, nu mai tarziu de 13 martie 2015:
Raspunsurile vor fi transmise cel mai tarziu pana pe data de 17 martie 2015.
Pentru a descarca documentele necesare depunerii de cereri de finantare click aici.

luni, 16 februarie 2015

In dezbatere publica - Proiect de Decizie privind inscrierea in CAR ca membri voluntari a minorilor, elevilor si studentilor fara venituri

In conformitate cu Art. 10, alin. 2 si Art. 15, alin. 5 din Statutul CAR, se stabilesc urmatoarele regului de primire ca membri voluntari in CAR a minorilor, elevilor si studentilor fara venituri, astfel:
1.Primirea in CAR se face in baza unei cereri individuale, cu continutul din Anexa 1, semnata de catre titularul major si de catre un parinte/tutor sau bunic garant.
2.La cererea de inscriere se vor anexa urmatoarele documente, in copie:
a.Cartea de identitate sau certificatul de nastere pentru titular;
b. Cartea de identitate pentru parinte/tutor sau bunic;
c. Dovada de venit pentru parinte/tutor sau bunic
d. Carnetul de elev sau legitimatia de student.
3.Pana la varsta majoratului, retragere din CAR, mutarea, acordarea de imprumuturi si alte operatiuni se vor face in conditiile stipulate de catre "Regulamentul de acordare a imprumuturilor si ajutoarelor",  numai la cererea scrisa a parintelui/tutorelui/bunicului garant.
4.Elevii si studentii majori pot efectua operatiunile de la pct.3 si fara acordul scris al parintelui/tutorelui/bunicului garant.
5.In conformitate cu Decizia CD din 02.07.2014, taxa de inscriere se stabileste in suma de 5 lei iar cotizatia minima in suma de 10 lei/luna. Contributia pentru fondul de deces este  optionala.

NOTA Asteptam propunerile si observatiile tuturor membrilor CAR si ale cetatenilor interesati de acest proiect, pana la sfarsitul lunii februarie a.c., pe adresa  car.coeziuneasociala@gmail.com 

joi, 5 februarie 2015

Decizia Comitetului Director al CAR 'Coeziunea Sociala" privind convocarea Adunarii Generale

In baza Statutului CAR "Coeziunea Sociala", art. 22, alin.  4, se convoaca ADUNAREA GENERALA a membrilor CAR COEZIUNEA SOCIALA  pe data de 5 martie 2015, la punctul de lucru al CAR din str. Pajurei, nr. 13, Sector 1 Bucuresti, orele 12.00, cu urmatoarea ordine de zi:

1.     Prezentarea si aprobarea bilantului contabil si a situatiilor financiare pe anul 2014;
2.     Prezentarea raportului cenzorului pe anul 2014;
3.     Aprobarea componentei numerice si nominale a Comisiei de cenzori;
4.     Aprobarea repartizarii veniturilor care se vor realiza in anul 2015;
5.     Alte propuneri din partea membrilor CAR prezenti la adunarea generala.

In conditiile in care nu se va realiza cvorumul prevazut in Statut, Adunarea Generala se va desfasura la data de 19.03.2015, la aceeasi ora si in acelasi loc.

Data adoptarii deciziei: 04.02.2015

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Beneficiile reprezentantilor teritoriali ai CAR Coeziunea Sociala

Pentru ca deja cetatenii incep sa devina interesati si am inregistrat si primii candidati la functia de reprezentant teritorial al CAR Coeziunea Sociala, va furnizam cateva informatii cu privire la atribuirea acestei calitati de catre Comitetul Director al CAR, precum si beneficiile aferente functiei.
Pasii de urmat pentru a deveni reprezentant teritorial sunt:

  1. Inscrierea in CAR COEZIUNEA SOCIALA (clic aici pentru detalii);
  2.  Comunicarea catre sediul central al CAR a acordului dvs. de a publica datele de contact pe paginile de Internet ale localitatilor pe care doriti sa le reprezentati;
  3. Daca doriti, va putem autoriza sa postati pe paginile de Internet ale localitatilor respective diferite anunturi, articole, informatii diverse, etc. sau ne puteti recomanda alti cetateni din aceste localitati, pe care sa-i autorizam in acest sens;
  4. Trimiterea catre sediul central al CAR a unei declaratii pe propria raspundere, dupa modelul pe care vi-l prezentam aici. Dupa primirea acestui document, Comitetul Director al CAR va emite o decizie (clic aici), apoi  va informa si primariile din localitatile reprezentate despre decizia luata (pentru ca nu pot fi  mai multi reprezentanti pentru aceeasi localitate).
In afara de beneficiile specificate prin decizia de numire a dvs. ca reprezentant teritorial, la sfarsitul fiecarui an financiar se va calcula si veti primi un beneficiu de 2-2.5% din totalul cotizatiilor depuse de catre membrii CAR din zona coordonata de dvs.
Exemplu: Daca din localitatile dvs. s-au inscris in CAR un numar de 30 de membri si acestia insumeaza o cotizatie totala de 30.000 lei, reprezentantului teritorial i se plateste, la sfarsit de an fiscal, suma de 750 lei (30.000 lei X 2,5% = 750 lei). Calculele economice au la baza nu atat nr. de membri ai CAR, cat suma totala de bani pe care acestia o depun in contul CAR (cotizatiile lor). 

Va adresam indemnul de a nu ezita sa participati la acest exercitiu de solidaritate nationala si de a-i convinge pe concetateni despre importanta protectiei financiare pe care si-o pot asigura fiind membri ai CAR. Nu aveti ce pierde, iar din punct de vedere al sigurantei sumelor depuse, CAR-urile, in general, sunt cele mai sigure plasamente ale banilor. Cititi  si articolul nostru intitulat NEVOIA DE INCREDERE. Cu cat vom fi mai multi, cu atat CAR Coeziunea Sociala va fi mai performanta!

Este pacat ca noi, cetatenii cu venituri mici si mijlocii, sa imbogatim actionarii bancilor si puzderia de IFN-uri straine (institutii financiare nebancare), multe dintre ele practicand dobanzi aproape camataresti, cand putem sa ne ajutam singuri, in propria tara, ajutand in acest fel si leul - moneda noastra nationala! Recenta criza provocata de francul elvetian, celor care s-au imprumutat in aceasta moneda, ar trebui sa fie o lectie pentru toti romanii.

Pentru orice informatie sau lamurire suplimentara nu ezitati sa ne contactati! Pentru schimb de  experienta va recomandam sa luati legatura si cu primul nostru reprezentant teritorial, dl. Oproiu Gheorghe - reprezentant pentru municipiul Targu Jiu si localitatile invecinate, sau cu ceilalti reprezentanti teritoriali nominalizati pe acest site (coloana din dreapta paginii).

Pentru cei interesati, prezentam un model de fluturas publicitar pentru informarea cetatenilor (eventual prin intermediul difuzorilor postali, asistentilor sociali sau al altor angajati ai primariilor, vecinilor, prietenilor, rudelor, etc (clic aici).

Comitetul Director al CAR Coeziunea Sociala

luni, 12 ianuarie 2015

Comunicat (in atentia membrilor CAR)

Va informam ca a fost emisa "Fisa cu evidenta cotizatiilor pe anul 2014", pentru fiecare membru al CAR  aflat in evidenta la data de 31.12.2014.

Fisa poate fi  ridicata de la sediul CAR din str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, sau, la cerere, poate fi trimisa prin fax, e-mail sau prin posta.

Rugam membrii CAR sa ne comunice modalitatea prin care doresc sa li se trimita acest document, pana la 31.01.2015.


SECRETARIATUL CAR COEZIUNEA SOCIALA