Să nu care cumva să întăriţi
Leul, domnule Guvernator! Cele peste patruzeci de instituţii de
cămătărie de pe teritoriul Ţării, care au ca obiect de activitate şi
fraudarea clienţilor, băncile pentru care v-aţi poziţionat de atîtea
ori împotriva propriului popor, ar rămîne orfane dacă Leul n-ar mai
fi acelaşi pisoi de maidan zgribulit şi speriat de propria inflaţie,
ca de umbra lui. Ţinînd isonul guvernelor postdecembriste, observăm
că vă pricepeţi de minune să aliniaţi doar taxele şi preţurile la
cele din U.E. Salariile românilor, însă, stagnează la cota celor de
lumea a treia! E mai indicat să avem salarii de Guineea, sărăcie,
şomaj, comisioane şi clauze de furat clienţii băncilor şi preţuri de
Bruxelles! Nu-i aşa! Pentru prosperitatea corupţilor! În 25 de ani
de hoţie instituţionalizată sub umbrela guvernelor nefaste şi a
guvernatorului trilateral, unul din celebrii artizani ai colonizării
României, delegat permanent al licuricilor planetari, traiul
cetăţeanului român a intrat la apă. Niciunul din preşedinţii pe care
i-am votat n-au făcut politici naţionale, ci politici criminale
împotriva României. Fie că ne preia Ponta sau Iohanis, Ţara este din
nou în pericol! Pentru români tot rău va fi! Niciunul
nu-i mai breaz ca să urnească Ţara din loc! Ambii se ocupă acum cu
acuzaţii de „secesionism şi cretinism”. Metoda dezbină şi stăpîneşte
funcţionează de minune, mai ales acum în circul dinaintea turului
doi, pe care îl consider o regie de Oscar! Nici veşnicia aceluiaşi
personaj în funcţia de guvernator nu mai cade bine la inima
românului.
Unde este traiul omenesc şi
civilizat?
După
alegeri, tot două Românii vom avea: România celor peste 80% de
săraci şi exploataţi, care trăiesc pe caietul de datorii de la lună
la lună şi Romafia Puterii, Justiţiei, clanurilor interlope,
evazioniştilor cu sau fără dosare penale, ştiuţi sau încă
acoperiţi, afacerişti necuraţi cu statul. Niciunul dintre cei
doi nu reprezintă o şansă pentru poporul român. Niciunul nu va fi
preocupat de smulgerea lui din sărăcie şi din foamete, pentru că
aceasta este realitatea din Ţară la ora actuală, ci mai întîi de
aservirea totală în faţa Occidentului. Oare de ce nu-şi amintesc din
istorie că sute de ani Vestul ne-a trădat cu orice prilej, iar din
1990 încoace am acceptat să fim containerul lor de gunoaie, taraba
lor de desfacere a mărfurilor eurizate şi modificate genetic, gazda
mollurilor, farmaciilor, băncilor, cămătarilor, escrocilor,
dezaxaţilor-sexual, furnizorilor de corupţie şi droguri, după
modelul cosmopolit occidental. Noi avem nevoie de demnitate,
solidaritate, concurenţă loială, egalitatea şanselor, fraternitate,
justiţie, religie, cultură şi tradiţii, avem nevoie de locuri de
muncă, şi cel mai mult, de un trai omenesc şi civilizat. În mod
sigur vom fi minţiţi în continuare şi îndopaţi cu politici de
austeritate, în timp ce găştile Puterii vor cumpăra şi stăpîni, ca
şi pînă acum, în regim de proprietate privată, oraşe, păduri,
dealuri, cîmpii, ape şi sate ale României. Aleşii nu au niciun
interes să îndrepte Ţara spre normalitate! Haosul, sărăcia şi
supunerea populaţiei reprezintă alchimia necesară exercitării
profesiei de hoţi cu înalte funcţii statale şi politice. Guvernele
au avut întotdeauna destui bani, dar i-au risipit pe afaceri
personale, pe obţinerea unui statut social favorizat, acumulare de
averi nemuncite, adică, trai-neneacă şi, fireşte, pe clientelism.
Dreptul de a aproba
copierea articolelor prezentate AGERO aparţine deţinătorilor de
copy-right (autorul/autoarea) care trebuie contactaţi şi informaţi
în timp util. Orice preluare de texte din AGERO (presă, televiziune,
radio, net) fără aprobarea autorilor și
precizarea sursei AGERO
intră sub
incidenţa legii
dreptului de autor. Redifuzarea preluării prin alte medii (presă,
televiziune, radio, net) trebuie să indice pe mai departe autorul şi
AGERO ca sursă originală.
- Director şi editor-şef, Lucian Hetco
Oameni ai străzii
cu firme şi cu mii de euro în cont
Un proaspăt exemplu de hoţie
instituţionalizată, care se adaugă sutelor de dosare penale
amplasate pe harta jafului naţional, o reprezintă schema prin care
statul a fost păcălit, potrivit procurorilor, cu 5 milioane de euro,
schemă pusă la cale de renumiţi oameni de afaceri din Braşov,
printre care şi o directoare de bancă (auziţi domnule Isărescu, este
al nu ştiu cîtelea director de bancă autor de fraude ticăloase!), un
fost angajat de la fisc şi fratele unui fost europarlamentar. Ca să
nu mai plătească dări la stat, aceştia racolau oameni ai străzii din
Braşov, oameni fără adăpost şi deschideau pe numele lor afaceri
de sute de mii de euro. Aşa s-au trezit oamenii străzii
ridicaţi de poliţie pentru evaziune fiscală şi-au aflat că au firme
cu mii de euro în cont. Întreg mecanismul de fraudă şi spălare de
bani a fost pus la cale de soţul unei grefiere de la Tribunalul
Braşov. El racola boschetarii pe numele cărora au fost deschise 19
firme fantomă. Patronii care înregistrau cheltuielile fictive făceau
plăţi către firmele oamenilor străzii. Banii erau preluaţi de capii
reţelei, cu complicitatea directoarei de bancă. Şefii grupării îşi
păstrau între 15 şi 20% din sumele încasate şi dădeau restul
patronilor evazionişti. Firmele boschetarilor emiteau facturi pe
sume uriaşe de care se foloseau alte zeci de firme reale din Braşov,
care activau în diverse domenii: dezvoltări imobiliare, bunuri de
larg consum, materiale de construcţii sau hoteluri. Ca să vedeţi
pînă unde s-a ajuns cu hoţia!
Astfel de paraziţi scrobiţi la
minte decid soarta popoarelor
Aşadar, americanii îşi vor
schimba în curînd marioneta de la Cotroceni, dar lanţul corupţiei nu
se va rupe, bancherii-cămătari vor juca ţonţoroiul în continuare în
ograda noastră, iar viitorii chiriaşi ai Puterii nu vor rezista prea
mult şi vor construi alte reţele şi tunele sofisticate. Noi vom fi
băgaţi în seamă în Europa şi în lume abia atunci cînd hoţii,
mafioţii şi vînzătorii Ţării vor fi, pînă la unul, după gratii, iar
averile obţinute fraudulos confiscate. Cum noi, ca popor, nu vrem să
ne mai trezim anticorpii utili neutralizării acestor „microbi
canceroşi”, vom aştepta mult şi bine ca să trăim omeneşte în propria
ţară, ca să-i trezim la realitate pe corupţii Puterii intraţi în
transă, care de 25 de ne tot bagă mîna în buzunar şi nu luăm
atitudine nici acum, cînd România este sufocată
de hoţie şi sărăcie, de cele mai multe şi groase taxe din U.E., de
jocurile mizerabile ale valutelor şi de împrumuturile uriaşe girate
de bancherul nemuritor, aflat de un sfert de veac în vîrful
piramidei B.N.R, inexpugnabil şi în graţiile bilderbergilor, care
l-au vizitat recent pentru noi ordine. Nu străbătea vicontele
Étienne Davignon, liderul Grupului Bilderberg, atîta drum doar că să
dea mîna cu unealta de la Bucureşti. A venit să ceară alte resurse
naturale ale Ţării pentru a contribui la creşterea bogăţiei unui
grup de auto-aleşi, a căror lăcomie este fără de sfîrşit. Astfel de
paraziţi scrobiţi la minte decid soarta popoarelor în democraţia
implementată cu rachete şi drone.
Maria Diana Popescu, Agero