miercuri, 14 octombrie 2015

„ECONOMII PENTRU COPII" - Program de economisire special dedicat familiilor cu copii





Stimati parinti, tutori si bunici,

        Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Sociala" dezvolta un program de ecomisire pentru copii, pe termen lung, de preferinta de la nasterea  si pana la majoratul minorului, denumit "Economii pentru copii".

Caracteristicile principale ale acestui program sunt:
1.    La sumele depuse se acorda un beneficiu anual progresiv cuprins intre 3 si 4,5% (nu mai mic de 3% - garantat), in acord cu prognoza si strategia de dezvoltare ale CAR;
2.    Cuantumul minim al cotizatiei lunare este de 30 lei iar cuantumul maxim este neplafonat; Cotizatiile pot fi aleatorii, fara o periodicitate riguroasa; Recomandam economisirea lunara a alocatiei de stat pentru copii;
3.    Suma economisita poate fi retrasa, partial sau total, oricand;
4.    Pana la majorat, toate operatiunile (inscriere/retragere in/din CAR, depuneri, retrageri partiale de sume etc.) sunt facute de catre parinti/bunici/tutori;
5.    Dupa implinirea varstei de 18 ani, tanara/tanarul devine automat membru cu drepturi depline al CAR, cu recunoastrea vechimii, fara sa mai fie necesare alte formalitati de indeplinit, in afara consimtamantului sau scris insotit de o copie a cartii de identitate.

        Astfel, CAR "Coeziunea Sociala" va ajuta sa dati o sansa in plus la o viata mai buna copiilor/nepotilor dumneavoastra, prin acumularea unui capital, de nepretuit atunci cand acestia vor lua  startul in viata pe cont propriu, sau cand vor dori sa-si continue studiile.

        Economisind pentru fiecare copil, inca de la nastere, alocatia de stat lunara - luam in calcul cuantumul de 84 lei - la un beneficiu anual de 3%, cu prognoza favorabila de crestere, veti acumula:
·       pana la inceperea ciclului primar (la 6 ani) – 6.716 lei, din care 6.048  in  cotizatii si 668 beneficiu;  
·       la terminarea ciclului primar (5 ani) -  13.298 lei, din care 11.487 cotizatii si 1.811 beneficiu;
·       la terminarea ciclului secundar (8 ani)  -  33.284 lei, din care  26.787 cotizatii si 6.497 beneficiu.

       Prin prezentul program intentionam sa contribuim si la educarea in spiritul economiei si al cumpatarii, elevii avand posibilitatea de a economisi si alte sume banesti primite de la parinti, rude, din premii castigate la diferite concursuri sau, pentru cei mai mari, provenite din prestarea unor servicii temporare pe timpul vacantelor.

      Inscrierea minorilor in CAR se poate face folosind procedura de la distanta sau prin prezentarea la punctele de lucru ale CAR din Bucuresti si din alte localitati din tara.


CAR COEZIUNEA SOCIALA invita elevii de gimnaziu sa se inscrie la concursul anual, dotat cu premii, intitulat "Punguta cu doi bani" (clic aici pentru detalii).