joi, 7 iulie 2016

Oferta de de economisire a CAR "Coeziunea Sociala", mai tare decat cea a bancilor si a Ministerului Finantelor Publice!



Titlurile de stat pentru populație, lansate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), vor putea fi achiziționate în perioada 11 - 29 iulie 2016, valoarea nominală fiind de 100 de lei, scadența la doi ani, iar dobânda de 2,15% pe an, a anunțat joi ministrul de resort, Anca Dragu. 
Emisiunea de titluri de stat pentru populație, lansată de Ministerul Finanțelor Publice, va duce la dezvoltarea pieței de capital din România, însă trebuie însoțită de programe de educație financiară și de mai multe instrumente de credit, a declarat, joi, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu.
"ASF salută organizarea acestei emisiuni și, mai ales, implicarea și participarea Guvernului. Felicit Ministerul Finanțelor pentru că, în strategia de management al datoriei, a ajuns la un program care sper să se transforme într-o activitate curentă, iar emisiunile să se adreseze în mod curent și cetățenilor români. Noi asistăm astăzi la lansarea unui program. Emisiunea de anul trecut a fost o emisiune pilot, a testat piața, a fost destul de bine plasată, dar trebuie însoțită de educație financiară", a apreciat Negrițoiu, la conferința de lansare a emisiunii.
El s-a declarat convins că această emisiune va duce la dezvoltarea pieței de capital din România, însă a subliniat necesitatea promovării mai multor instrumente de credit pe această piață.
"România nu are încă acele certificate corporative pe termen scurt, din cauză că o lege, cea a Cambiei și Biletului la Ordin, care datează din 1934, nu a fost amendată. (...) Însă, în ultimii zece ani, s-au dezvoltat fondurile de investiții, iar băncile membre ale consorțiului (de intermediere a titlurilor, respectiv BCR, BRD, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank — n. r.) sunt cele mai active pe piața de capital, dar pe piață trebuie puse mai multe instrumente de credit", a subliniat președintele ASF.
El a reamintit succesul de care s-a bucurat emisiunea de obligațiuni a municipiului București și a adăugat că astfel de emisiuni, municipale, trebuie să devină o obișnuință. 
Si noi, cei care trudim pentru dezvoltarea, in continuare, a CAR Coeziunea Sociala, salutam aceasta actiune a Ministerului Finantelor. Este mult mai bine pentru economia Romaniei ca statul roman sa se imprumute de la propriii cetateni si nu de pe pietele financiare internationale sau de la banci care practica  dobanzi mult mai mari.
Totodata, observam, cu satisfactie, ca oferta de economisire a CAR Coeziunea Sociala (acordam un beneficiu garantat de min. 3% pe an la cotizatiile depuse) este mai tare decat cea a Ministerului Finantelor si decat ofertele actuale ale bancilor si, cu certitudine va fi si mai atractiva, pe masura cresterii numarului de membri si a volumului cotizatiilor acestora.
Dumitru Rinciog
Vicepresedinte CAR Coeziunea Sociala