REGULAMENTUL ACTIVITĂȚII FINANCIARE
Cap. I
DISPOZIȚII
GENERALE
Art.1
Regulamentul Activității Financiare, denumit în
continuare RAF, are la bază prevederile Statutului CAR și hotărârile Adunării
Generale și reprezintă un document de reglementare a activităţilor cu specific
economico-financiar necesare înfăptuirii scopului și obiectivelor statutare ale
Asociației Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Socială", denumită prescurtat
CAR, prevederile sale fiind obligatorii pentru toţi membrii, angajații și
voluntarii săi.
Art.2
Organizarea și desfășurarea activității
economico-financiare a CAR se exercită cu respectarea Codului fiscal al
României, a celorlalte legi aplicabile în domeniul financiar-bancar, a
reglementarilor Băncii Naționale, a Statutului CAR, hotărârilor Adunării
Generale, deciziilor Consiliului Director și a prezentului Regulament. În acest
scop, Direcțiile Juridică și Financiar-Contabilă vor urmari permanent și vor prezenta organelor de conducere ale CAR toate legile
și actele normative nou apărute și care
modifică activitatea financiară și fiscală în domeniul instituțiilor financiare
nebancare (IFN).
Art.3
La solicitarea scrisa a membrilor sau a
responsabililor pe diverse domenii ai CAR, Direcția Financiar-Contabilă emite "Fișa
cu situația financiară a membrului CAR" - Anexa nr.1, document care
cuprinde toate depunerile și retragerile
de cotizații și situația rambursării împrumuturilor acordate de CAR.
Art.4
La solicitarea scrisa (Anexa nr.27), CAR permite
membrilor sai accesul la serviciul de vizualizare online a situatiei financiare.
Cap. II
ÎNSCRIEREA ȘI
RETRAGEREA DIN CAR
Art.5
Înscrierea în CAR se face prin prezentarea
persoanelor interesate la punctele de lucru ale CAR sau de la distanță, astfel:
1.
Se completează formularele "Cerere de înscriere în CAR" si "Declaratia de
consimtamant privind prelucrarea datelor cu caracter personal" - Anexa nr.2 și se predă/expediază pe adresa PLC, prin
e-mail (în format PDF) sau prin poștă/curier, însoțit de copia cărții de
identitate.
2.
Se plătește în contul bancar al CAR, afișat pe pagina
de internet, sau în numerar la punctul de lucru: taxa unică de înscriere în CAR
și cotizația minimă la fondul social.
Conform
statutului, valoarea taxei de înscriere și a cotizației minime se stabilesc
prin decizie a Consiliului Director.
Art.6
Înscrierea minorilor
în cadrul programului social denumit "Economii pentru copii" se face
de către părinți, bunici sau tutori prin prezentarea la punctele de lucru ale
CAR sau de la distanță, astfel:
1.
Se completează formularul "Cerere
de înscriere în programul Economii pentru copii" - Anexa
nr.3 și se predă/expediază pe adresa PLC, prin e-mail (în format PDF)
sau prin poștă/curier, însoțit de:
a. Copia cărții de
identitate a părintelui/bunicului/tutorelui
b. Copia
certificatului de naștere al minorului
2.
Se plătesc, în contul bancar al CAR sau la casieria
CAR, sumele prevăzute la art.5, pct. 2.
Art.7
În cazul pierderii calității de membru CAR, taxa de înscriere nu se
restituie.
Art.8
La primirea unei cereri de înscriere, pe orice cale,
consilierul de serviciu al CAR o înregistrează în Registrul electronic de
evidență a documentelor si comunica solicitantului numarul de inregistrare.
Art.9
Evidența membrilor CAR se ține centralizat și pe
punctele locale de lucru, pe suport electronic, cu asigurarea tuturor măsurilor
de protecție a datelor și informațiilor cu caracter personal.
Art.10
Scoaterea din evidență a membrilor CAR se face pe
baza de cerere individuală scrisă sau prin decizie a CD, în situațiile
prevăzute de Statut.
Art.11
Cererile de retragere din CAR se
primesc prin e-mail, prin poștă/curier sau se pot prezenta direct la
Registratura CAR. În acest sens, se completează formularul "Cerere de retragere din
calitatea de membru al CAR"- Anexa nr.4.
Art.12
Termenele de soluționare a
cererilor de retragere din CAR decurg de la data înregistrării acestora la Registratura CAR și sunt stabilite
in ordinea
inregistrarii acestora la Registratura CAR.
Art.13
Cheltuielile aferente operațiunilor de plată a fondului social de
restituit (comision bancar, taxa poștală) se suportă de membrul CAR care se
retrage.
Art.14
După completarea și avizarea
cererii de retragere de către șeful Direcției Financiar-Contabilă (DFC),
casierul de serviciu va plăti fondul social cuvenit membrului CAR sau, după
caz, va încasa suma de plată datorată de către acesta CAR-ului.
Art.15
În situația decesului unui membru al CAR, persoana împuternicită de către defunct
prin cererea de înscriere sau, după caz, moștenitorul legal, poate opta pentru:
1.
Înscrierea ca membru al CAR și preluarea fondului social depus de către defunct, caz în care trebuie să prezinte la
Registratura CAR următoarele documente:
a.
Cererea de înscriere în CAR, completată și semnată olograf (formular
tipizat);
b.
Cartea de identitate (copie);
c.
Certificatul de deces al defunctului (copie);
d.
Certificatul de moștenitor (copie) - acesta este necesar numai dacă persoana
nu a fost nominalizată de către defunct ca beneficiar al fondului social;
e.
Dacă defunctul
a înscris în programul "Economii pentru copii" unul sau mai mulți
copii și acestia sunt înca minori - cerere de înscriere în program pentru fiecare minor în parte (formular tipizat).
2.
Retragerea fondului social depus de către defunct, caz în care trebuie să prezinte la Registratura CAR următoarele documente:
a.
Cerere scrisă, în care menționează că dorește să retragă fondul social al defunctului și/sau al minorilor înscriși în programul
"Economii pentru copii";
b.
Cartea de identitate (copie);
c.
Certificatul de deces al defunctului (copie);
d.
Certificatul de moștenitor (copie) - acesta este necesar numai dacă persoana
nu a fost nominalizată de către defunct ca beneficiar pentru ridicarea
fondului social.
Art.16
Documentele menționate la art.16 pot fi depuse personal, prin prezentarea la punctul de lucru al CAR, sau pot fi scanate și trimise pe adresa de e-mail a CAR, urmând ca
documentele originale/conforme cu originalul să fie prezentate sau trimise ulterior, în plic
sigilat, prin poștă sau curier. Transferul
sau retragerea fondului social va fi operat de
către CAR numai după sosirea la punctul de lucru a documentelor originale/conforme cu
originalul.
Art.17
În
situația prevăzută de art.15, pct.1, nu se aplică taxa de înscriere în asociație.
Cap. III
PROGRAMELE SOCIALE ALE CAR
Art.18
CAR pune la dispoziția membrilor
săi următoarele programe sociale:
1. "Economii
cu beneficiu garantat"
2. "Economii
pentru copii"
3. "Împrumuturi
cu dobândă decentă"
Art.19
Membrii CAR pot accesa, în funcție de necesitățile proprii și în
condițiile prezentului regulament, unul sau mai multe programe sociale.
Art.20
În funcție de stadiul de
dezvoltare, de posibilitățile financiare de care dispune la un moment dat,
precum și de necesitatile sociale ale comunităților locale, CAR poate dezvolta
și alte programe sociale.
Cap. IV
PROGRAMELE SOCIALE DE ECONOMISIRE
Art.21
În cadrul programelor de economisire se poate înscrie oricare membru al
CAR, indiferent de domiciliu sau reședință.
Art.22
La înscrierea în aceste programe, membrii CAR nu sunt obligați să
prezinte dovada de venit.
Art.23
Cuantumul minim al cotizației lunare la fondul social
este stabilit de către Consiliul Director, iar cel maxim este neplafonat.
Cotizația poate fi plătita și cumulat, pe mai multe luni, perioada de plată și
datele de depunere fiind stabilite în funcție de posibilități și oportunități,
de către fiecare membru al CAR.
Art.24
Fondul social se restituie în totalitate la încetarea
calității de membru al CAR, dacă membrul CAR nu are împrumuturi nerambursate.
Art.25
Anual, de regulă după încheierea
anului fiscal, CD stabileste procentul de beneficiu ce se acordă membrilor CAR
pentru fondul social depus de aceștia. Beneficiul se acordă proporțional cu fondul social mediu lunar acumulat
de către fiecare membru al CAR.
Art.26
Până la vârsta de 18 ani, minorii
înscriși în programul "Economii pentru copii" nu beneficiază de
împrumuturi, dar cei care i-au înscris în program pot retrage sume din fondul social
constituit, parțial sau total.
Art.27
Minorii înscriși în programul
"Economii pentru copii", la
împlinirea vârstei majoratului, pot
deveni membri ai asociației dacă își exprimă această intenție și dacă prezintă
copii ale actelor de identitate actualizate. În acest caz nu se percepe taxa de
înscriere.
Cap. V
PROGRAMUL SOCIAL "ÎMPRUMUTURI CU DOBÂNDĂ
DECENTĂ"
Art.28
Programul social "Împrumuturi cu dobândă decentă"
cuprinde următoarele tipuri de împrumut:
1.
Împrumut tip 1 - garantat cu fondul social;
2.
Împrumut tip 2 - garantat cu fondul social și giranți;
3.
Împrumut tip 3 - de refinanțare.
Art.29
Imprumuturile se pot acorda nemijlocit
la PLC sau prin proceduri de lucru de la distanță.
Art.30
Toate cererile de împrumut sunt
examinate și aprobate de către Comisia
pentru Împrumuturi, formată din responsabili ai CAR desemnați de către Consiliul
Director al CAR.
Art.31
Între CAR și împrumutat se incheie
un "Contract
de împrumut"- Anexa nr.5 care
se negociază în prealabil cu împrumutatul.
Art.32
Condițiile generale de acordare a
unui împrumut sunt următoarele:
1.
Se acordă în baza unei cereri de
împrumut. În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului complet de
împrumut, dar nu mai mult de 60 de zile de la depunerea cererii de solicitare a
împrumutului, CAR comunica solicitantului din proprie inițiativă sau la cererea
acestuia situația cu privire la
acordarea sau neacordarea împrumutului.
2.
Suma care poate fi împrumutată este
de 3 ori valoarea fondului social cotizat, cu exceptia împrumuturilor în limita
fondului social, unde sumele sunt limitate doar de valoarea fondului social
respectiv. Prin decizie a CD, în situații
justificate, sumele maxime acordate pot depăși aceste praguri.
3.
Rata lunară de rambursare a
împrumutului nu poate fi mai mare de 1/3 din venitul net al împrumutatului si
de 1/2 din venitul net al girantului/girantilor.
4.
Înainte de începerea unui nou an fiscal,
CD stabilește rata anuală a dobânzii, pe tipurile de împrumut. În mod
excepțional, atunci când evoluția pieței financiare o impune, CD poate modifica
rata de dobândă și pe parcursul anului fiscal, însă doar pentru contractele
viitoare.
5.
Rata dobânzii anuale este fixă și
nu se modifică pe durata contractului de
împrumut.
6.
Termenul
maxim de rambursare este de 60 de luni.
7.
Durata de așteptare, de la
depunerea cererii de împrumut și până la acordare, este variabilă, în funcție
de numărul de solicitanți, mărimea sumelor cerute de aceștia și sumele în
numerar și/sau în contul curent de care dispune CAR la un moment dat.
8.
Împrumuturile se acordă în ordinea
înregistrării cererilor în tabelul on line postat pe site-ul CAR si intitulat "Stadiul
rezolvarii cererilor de imprumut, de refinantare si de retragere fond social"-
Anexa nr.6 și ținând cont de
prioritățile de acordare făcute publice pe pagina de internet a CAR.
9.
Înainte de acordarea împrumutului, CAR evaluează
bonitatea solicitantului astfel încât rata lunară de rambursare a împrumutului
să nu depășescă 1/3 din venitul net lunar al împrumutatului. În acest
scop, la cererea de împrumut se vor anexa documente care certifică valoarea
veniturilor nete (talon pensie, adeverință
de venit, declarație pe propria răspundere a solicitantului că obține și alte
venituri în gospodaria personală etc).
10. Opțional,
membrii CAR pot face plăți anticipate pentru restituirea ratelor de împrumut,
inclusiv plata integrală anticipată a împrumutului, fără a se încasa comisioane pentru plățile anticipate.
11. Dobânda aferentă
împrumutului se încasează, de regula, la momentul acordării. În situația
achitării anticipate a împrumutului,
dobânda se recalculează iar diferența se
restituie împrumutatului.
12.
Împrumutul se plăteste de către CAR numai după depunerea la dosarul de
împrumut a tuturor documentelor originale sau certificate/conforme cu
originalul și complete, aferente cererii de împrumut.
Art.33
Împrumutul
garantat cu fondul social se acordă în următoarele condiții:
1.
Solicitantul înregistrează la
Registratura CAR "Cererea de împrumut garantat cu fondul social"- Anexa nr.7,
la care anexează copia cărții de identitate.
2.
Suma care poate fi împrumutată nu
este limitată decăt de mărimea fondului social și de mărimea ratei lunare care
poate fi suportată de împrumutat (rata lunară
nu trebuie sa depaseasca 1/3 din venitul net lunar).
Art.34
Împrumutul
garantat cu fondul social și giranți se acordă în
următoarele condiții:
1.
Solicitantul înregistrează la
Registratura CAR "Cererea de împrumut garantat cu fondul social
și giranți"- Anexa nr.8.
2. Numărul necesar de giranți se stabilește în funcție de
suma solicitată și venitul net al giranților, astfel:
a) Pana la 5.000 lei - 1 girant;
b) Peste 5.000 lei – minim 2 giranti.
3. Veniturile nete ale giranților trebuie să fie comparabile cu venitul net al împrumutatului. În anumite situații, când veniturile împrumutatului și ale giranților prezintă riscuri de neîncasare pe durata rambursării împrumutului, solicitantul trebuie să prezinte și o dovada de plata a taxelor și impozitelor locale/certificat fiscal pentru o proprietate imobiliară deținută de el sau de către unul dintre giranți.
4.
Împrumutatul nu poate gira pe
giranții săi.
Art.35
Împrumutul
de refinanțare se acordă la solicitarea scrisă a membrilor CAR împrumutati, aflați în situații deosebite, precum
acumularea de penalități semnificative sau reducerea drastică a venitului (cu
min.15%) și care nu mai pot plăti ratele la termenele scadente, ori pentru alte
motive, aprobate de Consiliul Director,
în următoarele condiții:
1.
Solicitantul înregistrează la
Registratura CAR "Cererea de împrumut de refinanțare""- Anexa nr.9.
2.
Suma obținută prin refinanțare se
folosește pentru acoperirea debitului restant, respectiv a dobânzilor si a penalitatilor și, eventual,
a altor cheltuieli necesare împrumutatului.
Cap. VI
ACTIVITĂȚI
PROCEDURALE
Sectiunea I
Activități
procedurale comune tuturor tipurilor de împrumut
Art.36
Membrii CAR interesați să obțină un împrumut de la CAR
completează o cerere (formular tipizat),
în funcție de tipul de împrumut solicitat, pe care o depun/expediază la Registratura CAR sau la un colaborator teritorial
(CT) al CAR.
Art.37
Consilierii de serviciu ai CAR de la Punctul de
Lucru Central (PLC) sau CT înregistrează toate cererile de împrumut înaintate pe orice cale, (prezentate la PLC,
trimise prin e-mail, curier etc), în ziua primirii, indiferent dacă
acestea sunt însoțite sau nu de toate anexele, apoi urmăresc completarea, în
timp, cu toate documentele necesare, a fiecărui dosar de imprumut, consiliind
în acest scop pe solicitanții de împrumut.
Art.38
Concomitent cu înregistrarea cererilor de împrumut,
reprezentanții CAR (consilieri de serviciu sau CT) se asigură că membrii CAR
care doresc să acceseze un împrumut au primit anterior fișa cu "Informații
standard la nivel european privind împrumuturile acordate de CAR"- Anexa
nr.10.
Art.39
După
înregistrarea cererii de împrumut, consilierul de serviciu sau, dupa caz, CT
ajutat de către consilierul de serviciu, negociază cu solicitantul de împrumut
principalele clauze ale viitorului contract de împrumut, scop în care completează
și semnează, în 2 exemplare, formularul ”Oferta precontractuală de împrumut”- Anexa
nr.11, înmânând un exemplar
membrului CAR, apoi consemnează în formularul ”Fișa de evidență și evaluare a cererii de
împrumut”- Anexa nr.12 următoarele aspecte, pe care le comunică și
solicitantului de împrumut:
1. Dacă cererea de împrumut (inclusiv cererea de refinanțare, după caz) este semnată și completată la toate rubricile;
2. Dacă există toate documentele necesare la dosarul de împrumut;
3.
Ce
documente trebuie să mai prezinte, după caz, pentru completarea dosarului;
4.
Suma
maximă pe care o poate împrumuta, rata dobânzii, dobânda totală care se reține
anticipat, fondul social minim de depus, in valoare de 10% din suma
imprumutata, suma pe care trebuie să o mai depună la fondul social sau care i
se va retine din imprumut, după caz, pentru a ajunge la 1/3 din suma solicitată
ca împrumut;
5.
Numărul
necesar de giranți, în funcție de suma solicitată și veniturile giranților;
6.
Data
înscrierii cererii în tabelul on line cu
cererile de împrumut aflate în așteptare.
Art.40
Un dosar de împrumut este considerat complet dacă
conține următoarele documente, în original sau în copie certificată, după caz:
1. Cererea de
împrumut/refinantare;
2. Copia cărții de
identitate a solicitantului de împrumut;
3. Fișa cu informații standard la nivel european privind
împrumuturile acordate de CAR, cu semnătura de luare la cunoștință;
4. Oferta precontractuală de împrumut, cu mențiunea ”Sunt de acord
cu oferta” și semnătura de acceptare a solicitantului de împrumut;
5. "Adeverința
de venit pentru împrumutat" - Anexa nr.13 /talonul de
pensie pentru împrumutat (data eliberarii să nu
depășească 30 de zile de la depunerea cererii de imprumut);
6. Documentele
pentru fiecare girant in parte, respectiv:
a.
Copia
cărții de identitate;
b.
"Adeverința de venit pentru girant" -
Anexa nr.14
/talonul de pensie (data eliberarii sa nu depaseasca 30 de zile de la depunerea
cererii de imprumut)
c.
"Declarația-angajament
girant - partea I"- Anexa nr.15;
d.
"Declarația-angajament girant - partea a
II-a"- Anexa nr.28.
Art.41
Când un dosar de împrumut este complet, consilierul
de serviciu îl trimite/predă Comisiei pentru Imprumuturi care procedează la
verificarea firmelor/societăților care au eliberat adeverințele de venit, dacă
sunt active și dacă au salariați, respectiv a bonității financiare a
solicitantului de împrumut și a giranților, prin interogarea bazelor de date
ale CAR și a celor naționale (ANAF, site de internet ale instanțelor de
judecată etc) și pentru stabilirea condițiilor de acordare a împrumutului, prin
discuție directă cu solicitantul de împrumut și/sau prin intermediul CT.
Art.42
După efectuarea tuturor verificărilor ce se impun și
după finalizarea analizei, consilierul de serviciu principal înregistrează și
trimite către Comisia pentru Împrumuturi un proiect de "Decizie cu privire la cererea
de imprumut nr. ......"- Anexa nr.16.
Art.43
Dosarele de împrumut aprobate de catre Comisia
pentru Imprumuturi sunt preluate de catre Compartimentul Contracte, care
întocmește contractele de împrumut, în ordinea și la termenele convenite
împreună cu consilierul de serviciu principal și casierul de serviciu.
Art.44
În situația împrumuturilor de la distanță prin CT,
consilierul de serviciu trimite contractele pe adresa de e-mail a CT. Dacă CT nu are
posibilitatea de a tipări contractul în două exemplare, acesta se va trimite
gata tipărit de către CAR, prin poșta sau curier, la adresa indicată de CT.
Art.45
Contractele de împrumut se semnează olograf, din
partea CAR de către președinte, după ce în prealabil au fost semnate de către directorul
economic și avizate de către șeful Direcției Juridice si, dupa caz, de catre
CT, respectiv de către cealaltă parte - împrumutatul și giranții săi.
Art.46
După verificarea tuturor documentelor din dosarul de
împrumut și semnarea contractului de către toate părțile, consilierul de
serviciu consemneaza în fișa de evidență și evaluare a cererii de împrumut data
verificarii dosarului apoi semnează și predă contractul și dosarul de împrumut
casierului de serviciu, în scopul efectuarii plății și a altor operațiuni prevăzute
în fișa postului.
Art.47
Casierul de serviciu plătește împrumutul (în
numerar, prin bancă sau prin poștă, după caz), conform precizărilor din
contract. În situatia în care
împrumutatul a cerut plata în numerar, după numărarea banilor se va solicita
acestuia să-și înscrie datele personale și să semneze în "Dispoziție de plată către
casierie"- Anexa nr.17. De asemenea, în această situație, se va
elibera chitanța de încasare anticipată a dobânzii totale aferente
împrumutului.
Art.48
După plata împrumutului, casierul de serviciu
scanează întreg dosarul de împrumut, inclusiv dovada plății împrumutului, apoi
îl postează pe contul Google Drive nr.1 al CAR, în dosarul 6, denumit "CONTRACTE ÎMPRUMUT, GRUPATE PE ANI DE
ACORDARE" și inserează link-ul de găsire rapidă în Registrul
electronic de evidență a documentelor CAR.
Art.49
Casierul de serviciu actualizează tabelul on line cu
cererile de împrumut aflate în așteptare
apoi predă dosarul fizic responsabilului CAR cu documentele si arhiva.
Sectiunea II
Acordarea
împrumuturilor la PLC
Art.50 În ziua stabilită de consilierul de serviciu principal, de comun acord cu împrumutatul, împrumutul se acorda după următorul algoritm:
1.Consilierul de
serviciu solicita împrumutatului și giranților săi cărțile de identitate si
verifica dacă acestea sunt valabile și dacă corespund cu copiile aflate la
dosarul de împrumut. Va cere fiecarui titular să înscrie pe copia CI textul
"Conform cu originalul",
apoi să semneze sub acesta.
2.Împrumutatul și
giranții săi citesc, completeaza si semneaza cele 2 exemplare ale contractului
de împrumut. Consilierul de serviciu îl va întreba pe împrumutat dacă sunt
aspecte din contract pe care nu le-a înțeles, lămurindu-l asupra lor dacă este
cazul. Se va solicita împrumutatului să semneze pe fiecare pagină a
contractului, în colțul din dreapta jos - pe ambele exemplare, lângă semnătura
președintelui CAR.
3.Pe exemplarul de
contract care ramane la CAR, pe ultima pagină, sub semnăturile părților
contractante, împrumutatul va consemna următorul text: "Am citit și am înțeles conținutul prezentului
contract, negociat în prealabil cu CAR.
Bun și aprobat pentru suma de ...........(se va menționa suma în cifre și litere)". Sub acest text imprumutatul își va scrie numele și
prenumele, apoi va semna din nou.
4.Giranții completeaza și semneaza declarațiile-angajament.
Sectiunea III
Acordarea
împrumuturilor la distanță, prin CT
Art.51
Solicitanții de împrumuturi depun cererea de împrumut și
documentele anexe acesteia la CT. Acesta scanează dosarul de împrumut și îl
trimite la PLC pe adresa electonică car.coeziuneasociala@gmail.com
Art.52 După înregistrarea cererii de împrumut la Registratura CAR, solicitanții de împrumut, personalul CAR și CT parcurg toate activitățile procedurale enumerate la Cap.VI, Secțiunea I din prezenta procedură, cu precizarea că semnarea contractului de împrumut și plata împrumutului se realizeaza după următorul algoritm:
1.CT contactează solicitantul
de împrumut pentru a stabili de comun acord locul, data și ora când acesta se
va prezenta, împreună cu giranții, în scopul semnării contractului și a
declarațiilor angajament. CT îl
va întreba pe împrumutat dacă sunt aspecte din contract pe care nu le-a
înțeles, lămurindu-l asupra lor dacă este cazul. Fiecare exemplar al contractului de
împrumut se va semna de către împrumutat pe fiecare filă a contractului, în
colțul din dreapta jos, iar pe ultima pagină, sub semnăturile părților
contractante, împrumutatul va înscrie textul: "Am citit și am înțeles conținutul prezentului contract, negociat în
prealabil cu CAR. Bun și aprobat pentru
suma de ...........(se va menționa suma în cifre și litere)". Sub acest text își va
scrie numele și prenumele, apoi va semna din nou.
2.Pe copiile cărților de
identitate CT va solicita posesorilor să scrie textul "Conform cu originalul" și să
semneze sub acesta.
3.CT expediază prin poștă sau
curier (în funcție de opțiunea împrumutatului, care suportă costul expediției),
la PLC al CAR, situat în str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, București, toate
documentele originale sau certificate care constituie dosarul de împrumut.
Art.53
La primirea coletului/plicului cu documentele
trimise de CT, consilierul de serviciu verifică cu atenție toate documentele
din dosarul de împrumut și cele două exemplare ale contractului de împrumut,
inclusiv semnăturile împrumutatului și ale giranților, consemnează în fișa de
evidență și evaluare a cererii de împrumut data verificării și semnează, apoi
predă dosarul casierului de serviciu, în scopul efectuării plații.
Art.54
După parcurgerea operațiunilor ce-i revin, precizate
la Cap.VI, Secțiunea I, casierul de serviciu expediază
prin poștă, la adresa indicată de împrumutat, exemplarul 2 al contractului de
împrumut care revine împrumutatului, împreună cu "Scrisoarea de însoțire a
contractului" - Anexa nr.18 și
informarea prezentată în Anexa nr. 24.
Sectiunea IV
Acordarea
împrumuturilor la distanță,
în localități fără CT
Art.55
Solicitanții de împrumuturi trimit cererea de inscriere
in CAR și documentele anexe acesteia prin poștă sau curier, pe adresa PLC al
CAR situat în București, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1 sau prin e-mail la
adresa car.coeziuneasociala@gmail.com
Art.56 După înregistrarea cererii de inscriere si a cererii de imprumut la Registratura CAR, solicitanții de împrumut parcurg activitatea procedurala mentionata la lit.C, pct.3 din "Procedura de acreditare a colaboratorilor locali (CT) ai CAR" - Anexa nr.19 si, concomitent, activitățile enumerate la Secțiunile I și III de mai sus.
Art.57
Ulterior, membrul CAR respectiv poate folosi
declarația pe propria raspundere de fiecare dată când dorește să acceseze în
nume propriu un împrumut la CAR, si poate opta si pentru acreditarea in
calitatea de CT al CAR în localitatea/zona sa de domiciliu.
Cap. VII
PLATA ȘI ÎN
ȘI A
ALTOR SUME BANESTI
Art.58
Membrii CAR plătesc cotizațiile lunare și ratele de rambursare a
împrumutului fie în numerar, la punctele de lucru ale CAR, fie prin ordin de
plată, în contul bancar al CAR. Pe fiecare ordin de plată, depunătorii vor
specifica:
1.
Numele și
prenumele membrului CAR;
2.
CNP-ul sau
numărul fișei de membru CAR;
3.
Ce
reprezintă plata respectivă (taxă înscriere, cotizație, rată lunară, dobânda,
penalități etc).
Art.59
Membrii CAR au obligația de a păstra chitanțele și copiile
ordinelor de plată bancare pentru toate plățile efectuate pe anul în curs,
pentru confruntarea cu datele înscrise în fișa cu situația financiară a membrului CAR la 31 decembrie și pentru alte eventuale confruntări cu evidențele din
programul informatic al CAR.
Art.60
În
situatia în care încasatorii autorizați de CD sunt solicitați de către unii
membri ai CAR să se deplaseze la domiciliile acestora, situate în aceeași
localitate sau în localități diferite, pentru a încasa cotizații, rate și alte
contribuții, aceștia vor putea încasa și o sumă de bani reprezentând
contravaloarea cheltuielilor de deplasare. Suma aferentă cheltuielilor de
deplasare se va stabili, în prealabil, de comun acord cu membrii CAR
beneficiari si se va evidentia in mod distinct pe chitanta emisa.
Art.61
Sumele
încasate în numerar de către încasatorii autorizați ai CAR se depun în contul
bancar al CAR, centralizat, în termen de 48 de ore de la încasare, concomitent
cu completarea, scanarea și trimiterea
formularului "Borderou centralizator" - Anexa nr.20, prin poșta
electronică la adresa car.coeziuneasociala@gmail.com.
Art.62
În primele
5 zile ale lunii, șefii Punctelor de Lucru Locale (PLL) vor trimite la PLC,
prin poștă sau curier, borderourile emise pe luna anterioară, în original,
exemplarele 2 ale chitantelor eliberate, cotoarele chitanțierelor consumate
integral, cererile originale de înscriere în CAR, documentele originale
justificative privind cheltuirea sumelor rezultate din taxa de deplasare la
domiciliu (facturi, bilete pe mijloace de transport, bonuri de carburant etc.).
Art.63
Plățile/încasările
ale caror sume depăsesc echivalentul în lei a 10.000 euro se vor opera numai
prin contul bancar al CAR, în scopul respectării prevederilor Legii nr.129/2019
pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Art.64
După
achitarea integrală a unui împrumut, la cererea împrumutatului, CAR eliberează,
prin grija contabilului si casierului de serviciu, o "Confirmare de încetare a
contractului de împrumut"- Anexa nr.21.
Cap. VIII
RETRAGEREA DE SUME DIN FONDUL SOCIAL
Art.65
Cererile de retragere parțială din
fondul social se primesc de către casierul de serviciu, prin e-mail, poștă,
curier sau se pot prezenta direct la Registratura CAR, numai în forma scrisă, pe formularul "Cerere
de restituire parțială din fondul social"- Anexa nr. 22, însoțit
de copia actului de identitate si, dupa caz, de un extras de cont bancar.
Art.66
Pe timpul derulării unui împrumut,
împrumutații pot efectua retrageri din fondul social, doar în următoarele
situații:
1.
În cazul unui împrumut în limita
fondului social - se poate retrage diferența dintre fondul social și suma
împrumutată.
2.
În cazul celorlalte împrumuturi -
se poate retrage suma de bani ce excede valoarea fondului social ce a
constituit treimea din suma împrumutată,
considerată la acordarea împrumutului.
Art.67
În
situații deosebite, membrii CAR pot delega alte persoane pentru efectuarea
operațiunilor curente la CAR. Aceste operațiuni vor fi permise numai în baza
unei împuterniciri scrise, depusă de membrul în cauză la Registratura CAR, pe
formularul "Împuternicire efectuare operațiuni curente"- Anexa nr.23.
Art.68
Cererile de retragere de sume din fondul social se solutioneaza in
ordinea inregistrarii acestora la Registratura CAR, conform tabelului on line
publicat pe site-ul CAR si intitulat "Stadiul
rezolvarii cererilor de imprumut, de refinantare si de retragere fond social".
Art.69
Cheltuielile aferente operațiunilor de plată a sumelor retrase
(comision bancar, taxa poștală etc.) sunt în sarcina solicitantilor.
Art.70
Pentru păstrarea calității de membru al CAR, în
fondul social trebuie să rămână permanent o sumă cel puțin egală cu cotizația
minimă.
Art.71
Casierul de serviciu înregistrează cererea și apoi o trimite către
Direcția Financiar-Contabilă (DFC) în scopul verificării situației financiare.
Art.72
După verificarea și avizarea
cererii de către șeful DFC, casierul de serviciu va plăti suma solicitată, în
baza dispoziției de plată către casierie,
atunci când plata se face în numerar, sau în baza ordinului de plată, atunci
când plata se face prin transfer bancar.
Cap. IX
DOBÂNZI ȘI PENALITĂȚI
Art.73
Pentru împrumuturile acordate, CAR
percepe o dobândă calculată lunar pe toată durata de rambursare.
Calculul dobânzii lunare se efectueza după formula: (Sold împrumut x Rata dob (%) x 30 zile)/360
sau (Sold împrumut x Rata dob (%)/12. Rata
anuală a dobânzii este stabilită periodic de către Consiliul Director.
Art.74 Pentru
neîndeplinirea obligațiilor de restituire a ratelor la termenele scadente, mai
mult de 30 de zile de la data scadenței acestora, CAR percepe o dobândă
penalizatoare de 0.5% pe zi aplicată la suma restantă și calculată începând cu
prima zi de la data scadentei de plată. Dobânzile penalizatoare însumate nu pot
depăși principalul restant.
Art.75 Pentru neplata
ratelor la termenul scadent, CAR calculează daune moratorii (diferența față de
dobânda calculată inițial), la nivelul dobânzii împrumutului, doar pentru
perioada de neplată. Daunele moratorii se adaugă, în mod distinct, la suma
împrumutată și nu se confundă cu dobânzile penalizatoare, acestea având naturi
juridice diferite.
Art.76 În scopul unei
mai bune informări a membrilor CAR cu privire la calculul și consecintele
nerestituirii ratelor la termenele menționate în graficul de rambursare, în
cadrul activităților de acordare a tuturor tipurilor de împrumut, prin grija
consilierilor de serviciu, se va înmana/transmite fiecărui împrumutat o
informare scrisă intitulată "Consecințele întârzierilor la plata
ratelor de împrumut" - Anexa nr.24.
Cap. X
MĂSURI DE RECUPERARE A SUMELOR ÎMPRUMUTATE
Art.77
Pentru neîndeplinirea obligațiilor de restituire a ratelor
la termenele scadente, mai mult de 60 de zile de la data scadenței acestora,
CAR trece la aplicarea "Procedurii de notificare a
împrumutatului și giranților acestuia"- Anexa nr.25, prin care se
declară scadența anticipată a împrumutului, iar debitorul este pus în
întârziere.
Art.78
În cazul în care
debitorul notificat nu își achită obligațiile restante în termenul menționat în
notificare se declanseaza "Procedura de executare silită a
împrumutatului și giranților acestuia"- Anexa nr.26, în cel mult 6
luni de la data declarării scadenței anticipate a împrumutului.
Art.79
Cheltuielile CAR efectuate cu notificarea, recuperarea
sumelor împrumutate, a cheltuielilor de judecată și de executare silită, precum
și penalitatile de întârziere, cad în sarcina debitorului și se adaugă la
creanța CAR rezultată din titlul executoriu.
Art.80
Membrii CAR executați silit își pot păstra statutul de
membru după încetarea executării silite, putând participa la programele sociale
de economisire, iar în cazul în care au optat pentru pierderea calității de
membru, ulterior se pot reînscrie în CAR, dar nu pot beneficia de împrumuturi
timp de 2 ani de zile de la data încetării executarii silite.
Cap. XI
DISPOZIȚII FINALE
Art.81
Pe parcursul unui an fiscal, RAF se poate modifica
prin decizii ale CD, ori de câte ori legea, statutul sau alte motive întemeiate
impun acest lucru. Modificările aduse se supun dezbaterii și validării în prima
Adunare Generală a membrilor CAR.
Art.82
Prezentul regulament a fost revizuit și aprobat în Adunarea Generală din
data de 05.07.2024 și intră în vigoare începând cu 01.08.2024.
Art.83
Anexele 1 - 28 fac parte integrantă din prezentul regulament.
ANEXE
Anexa 1
Fișa cu situația
financiară a membrului CAR
Anexa 2
Cerere de înscriere în CAR
Anexa 3
Cerere
de înscriere în programul Economii pentru Copii
Anexa 4
Cerere
de retragere din calitatea de membru CAR
Anexa 5
Contractul
de împrumut - forma de principiu
Anexa 6
Tabel on line cu
cererile de împrumut în așteptare
Anexa 7
Cerere
de împrumut garantat cu fondul social
Anexa 8
Cerere de
împrumut garantat cu fondul social și giranți
Anexa 9
Cerere
de împrumut de refinanțare
Anexa 10
Informații standard la nivel european privind împrumuturile
acordate de CAR
Anexa 11
Oferta precontractuală de împrumut
Anexa 12
Fișa de evidență și evaluare a cererii de împrumut
Anexa 13
Adeverință de
venit pentru împrumutat
Anexa 14
Adeverință de
venit pentru girant
Anexa 15
Declarația-angajament
pentru girant, partea I
Anexa 16
Decizie cu
privire la cererile de împrumut ale membrilor CAR
Anexa 17
Dispoziție
de plată către casierie
Anexa 18
Scrisoarea de
însoțire a contractului
Anexa 19
Procedura de
acreditare ca RT al CAR
Anexa 20
Borderou centralizator
Anexa 21
Confirmare de încetare a contractului de împrumut
Anexa 22
Cerere
de restituire parțială din fondul social
Anexa 23
Împuternicire
pentru efectuarea unor operațiuni curente
Anexa 24
Consecințele
întârzierilor la plata ratelor de imprumut
Anexa 25
Procedura de
notificare a împrumutatului și giranților acestuia
Anexa 26
Procedura de executare
silita a împrumutatului și giranților acestuia
Anexa 27
Cerere de acces
pentru vizualizarea online a situatiei financiare
Anexa 28
Declarația-angajament
pentru girant, partea a II-a
Adoptare
și revizuiri succesive ale Regulamentului Activității Financiare:
Data adoptării/revizuirii |
Hotărârea Adunării Generale de adoptare/revizuire |
Data intrării în vigoare |
14.01.2016 |
Hotărârea
Adunării Generale nr. 8/14.01.2016 |
14.01.2016 |
06.03.2019 |
Hotărârea
Adunârii Generale nr. 118/06.03.2019 |
01.04.2019 |
05.03.2020 |
Hotărârea Adunării
Generale nr. 132/05.03.2020 |
01.04.2020 |
15.03.2021 |
Hotărârea
Adunării Generale nr. 4/15.03.2021 |
01.04.2021 |
14.06.2023 |
Hotărârea
Adunării Generale nr. 6/14.06.2023 |
01.07.2023 |
05.07.2024 |
Hotărârea
Adunării Generale nr. 6/05.07.2024 |
01.08.2024 |
Anexa nr. 1
Fișa cu situația
financiară a membrului CAR
A.CAR
Coeziunea Sociala Bucuresti
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ AMZA
ELENA Fisa: 7 Functia: Marca: Sectia: 1 │
│
Adresa: CHITILA, STR.DUZILOR NR...., JUD.ILFOV
│
│ Nascut
in: USUREI Judet:
VALCEA CNP:
2............ Alte inf: │
│ C.I.:
IF ... Eliberat de SPCLEP BUFTEA
la data: 17.07.2012 Data
inscriere: 25/10/2013 │
│ Venit
brut lunar: Alte surse de
venit: Telefoane acasa: / serv: /......... │
│
Disp.testamentara: Nascut in
anul: Loc de munca : │
│ Depunere
la fond social: 10/10 .........│
│ Membru
din mediu urban Nu
beneficiaza de prestatii sociale
Retinere editata la sectia 1 la 25.10.2014 │
├──┬──────────────────────┬─────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┤
│ │ │ Dobanda imprumuturi │ Imprumuturi │ Fond social │
│Zi│ Nr.document
├─────────┬─────────┬─────────┼────────────┬────────────┬────────────┼───────────┬───────────┬───────────┤
│ │ │Calculata│
Incasata│ Sold │
Acordat │ Achitat
│ Sold │
Depus │ Restituit │ Sold
│
├──┼──────────────────────┼─────────┴─────────┴─────────┼────────────┴────────────┴────────────┼───────────┴───────────┴───────────┤
│ │Sold 01.01.2015 │ 30│ 946│ 631│
│28│ACAR0426/Cotizatii
+ r│ 7 23│ 115 831│ 48 679│
│28│ACAR0426/Cotizatii
+ r│ Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.02.2015 │ 23│ 831│ 679│
│23│ACAR0452/Cotizatii
+ r│ 5 18│ 116 715│ 49 728│
│23│ACAR0452/Cotizatii
+ r│ Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.03.2015 │ 18│ 715│ 728│
│26│ACAR0506/Cotizatii+rat│ 6 12│ 117 598│ 47 775│
│26│ACAR0506/Cotizatii+rat│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.04.2015 │ 12│ 598│ 775│
│27│ACAR0549/Cotizatii+rat│ 4 8│ 118 480│ 48 823│
│27│ACAR0549/Cotizatii+rat│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.05.2015 │ 8│ 480│ 823│
│27│ACAR0593/Cotizatii+rat│ 3 5│ 119 361│ 48 871│
│27│ACAR0593/Cotizatii+rat│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.06.2015 │ 5│ 361│ 871│
│30│CCAR150054/Cotizatii+r│ 3 2│ 119 242│ 48 919│
│30│CCAR150054/Cotizatii+r│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.07.2015 │ 2│ 242│ 919│
│30│CCAR150405/Cotizatii+r│ 1 1│ 121 121│ 48 967│
│30│CCAR150405/Cotizatii+r│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.08.2015 │ 1│ 121│ 967│
│19│CCAR150451/Cotizatii+r│ 1 0│ 121 0│ 48 1015│
│19│CCAR150451/Cotizatii+r│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.09.2015 │ 0│ 0│ 1015│
│10│2015/30/Acordat
imprum│ 93 93│ 2000 2000│ 1015│
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.10.2015 │ 93│ 2000│ 1015│
│05│CCAR150530/Cotizatii+r│ 14 79│ 171 1829│ 10 1025│
│05│CCAR150530/Cotizatii+r│
Fd.de deces 5 │ │ │
│30│CCAR150599/Cotizatii+r│ 13 66│ 161 1668│ 10 1035│
│30│CCAR150600/Cotizatii │ 66│ 1668│ 11 1046│
│30│CCAR150599/Cotizatii+r│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.11.2015 │ 66│ 1668│ 1046│
│27│CCAR150822/Cotizatii+r│ 12 54│ 173 1495│
10 1056│
│27│CCAR150822/Cotizatii+r│
Fd.de deces 5 │ │ │
├──┼──────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Sold 01.12.2015 │ 54│ 1495│ 1056│
│28│CCAR150864/Cotizatii+r│ 12 42│ 162 1333│ 21 1077│
│28│CCAR150864/Cotizatii+r│
Fd.de deces 5 │ │ │
│31│Bonificare
fd.social │ 42│ 1333│ 27.45 1104.45│
└──┴──────────────────────┴─────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘
┌────────────┬────────────┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│ │ │ │ Fond social lunar │ Dobanda │
│ Data
│ Nr.act │
Explicatii asupra actului
├───────────┬───────────┬───────────┼───────────┬───────────┬──────────┤
│ │ │ │ Depus
│ Retras │
Sold │ Calculata │ Retrasa
│ Sold │
├────────────┼────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┴───────────┴───────────┼───────────┴───────────┴──────────┤
│
28.01.2015 │ ACAR0426 │ Cotizatii +
rate lunare │ 48 679│ 0│
│
23.02.2015 │ ACAR0452 │ Cotizatii +
rate │ 49 728│ 0│
│
26.03.2015 │ ACAR0506 │
Cotizatii+rate │ 47 775│ 0│
│
27.04.2015 │ ACAR0549 │
Cotizatii+rate │ 48 823│ 0│
│
27.05.2015 │ ACAR0593 │
Cotizatii+rate │ 48 871│ 0│
│
30.06.2015 │ CCAR150054 │ Cotizatii+rate │ 48 919│ 0│
│
30.07.2015 │ CCAR150405 │ Cotizatii+rate │ 48 967│ 0│
│
19.08.2015 │ CCAR150451 │ Cotizatii+rate │ 48 1015│ 0│
│
05.10.2015 │ CCAR150530 │ Cotizatii+rate │ 10 1025│ 0│
│
30.10.2015 │ CCAR150599 │ Cotizatii+rate │ 10 1035│ 0│
│
30.10.2015 │ CCAR150600 │ Cotizatii │ 11 1046│ 0│
│
27.11.2015 │ CCAR150822 │ Cotizatii+rate │ 10 1056│ 0│
│
28.12.2015 │ CCAR150864 │ Cotizatii+rate │ 21 1077│ 0│
│
31.12.2015 │ Calculator │ Bonificare fond calc.si acordat │ 27.45 1104.45│ 0│
└────────────┴────────────┴─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘
┌────────────┬────────────┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│ │ │ │ Dobanda la imprumuturi │
Imprumut clasic NORMAL │
│ Data
│ Nr.act │
Explicatii asupra actului
├───────────┬───────────┬───────────┼───────────┬───────────┬──────────┤
│ │ │ │ Calculata │
Incasata │ Sold
│ Acordat │
Achitat │ Sold
│
├────────────┼────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┴───────────┴───────────┼───────────┴───────────┴──────────┤
│
27.08.2014 │ 13 │ Acordat
imprumut │ 0│ 1400 1400│
│ │
├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┤
│ │ │ Giranti: │
│
│ │ │ PERIANU TRAIAN │ Adev.girant: T
52555776
│
│ │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┤
│
27.08.2014 │ 13 │ Acordat
imprumut │ 65 65│ 1400│
│
24.09.2014 │ ACAR0276 │ Cotizatii +
rate lunare │ 10 55│ 112 1288│
│
29.10.2014 │ ACAR0313 │ Cotizatii +
rate lunare │ 9 46│ 113 1175│
│
25.11.2014 │ ACAR0344 │ Cotizatii +
rate lunare │ 8 38│ 114 1061│
│
17.12.2014 │ ACAR0370 │ Cotizatii +
rate lunare │ 8 30│ 115 946│
│
01.01.2015 │ │ PRELUARE DIN AN
PRECEDENT │ 65 35 30│ 1400 454 946│
├────────────┼────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
│ 28.01.2015
│ ACAR0426 │ Cotizatii + rate
lunare │ 7 23│ 115 831│
│
23.02.2015 │ ACAR0452 │ Cotizatii +
rate │ 5 18│ 116 715│
│
26.03.2015 │ ACAR0506 │
Cotizatii+rate │ 6 12│ 117 598│
│
27.04.2015 │ ACAR0549 │
Cotizatii+rate │ 4 8│ 118
480│
│
27.05.2015 │ ACAR0593 │
Cotizatii+rate │ 3 5│ 119 361│
│
30.06.2015 │ CCAR150054 │ Cotizatii+rate │ 3 2│ 119 242│
│
30.07.2015 │ CCAR150405 │ Cotizatii+rate │ 1 1│ 121 121│
│
19.08.2015 │ CCAR150451 │ Cotizatii+rate │ 1 0│ 121 0│
└────────────┴────────────┴─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘
┌────────────┬────────────┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│ │ │ │ Dobanda la imprumuturi │
Imprumut clasic NORMAL │
│ Data
│ Nr.act │
Explicatii asupra actului
├───────────┬───────────┬───────────┼───────────┬───────────┬──────────┤
│ │ │ │ Calculata │
Incasata │ Sold
│ Acordat │
Achitat │ Sold
│
├────────────┼────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┴───────────┴───────────┼───────────┴───────────┴──────────┤
│ │
├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┤
│ │ │ Giranti: │
│
│ │ │ PERIANU TRAIAN │ Adev.girant: T
52555776
│
│ │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┤
│
10.09.2015 │ 2015/30 │ Acordat
imprumut │ 0│ 2000 2000│
│
10.09.2015 │ 2015/30 │ Acordat
imprumut │ 93 93│ 2000│
│
05.10.2015 │ CCAR150530 │ Cotizatii+rate │ 14 79│ 171 1829│
│
30.10.2015 │ CCAR150599 │ Cotizatii+rate │ 13 66│ 161 1668│
│
27.11.2015 │ CCAR150822 │ Cotizatii+rate │ 12 54│ 173 1495│
│
28.12.2015 │ CCAR150864 │ Cotizatii+rate │ 12 42│ 162 1333│
├────────────┼────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
│ TOTAL │ │ │ 93
51 │ 2000 667 │
├────────────┴────────────┴─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┤
│
IMPRUMUT CONTRACTAT LA DATA DE: 10.09.2015
│
│
IMPRUMUT CLASIC PE O DURATA DE 12 LUNI
│
│ ZIUA
STABILITA PENTRU PLATA: 10
│
│
IMPRUMUT SCADENT LA DATA DE 30.09.2016
│
│ MOD DE
CALCUL A DOBANZII: METODA PRIN ANUITATI
│
│
PROCENT DOBANDA NOMINALA: 8.50 % NORMAL
│
│
IMPRUMUT GARANTAT CU GIRANTI
│
│
IMPRUMUTUL NU SE RETINE PE STATUL DE PLATA │
│
IMPRUMUT CU DESTINATIA CONSUM
│
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│
09.Octombrie .2015 Rata imprumut:
0[ 160,27] Dobanda: 0[
14,17] Total: 0 Sold: 1.839,73 │
│
10.Noiembrie .2015 Rata imprumut:
0[ 161,41] Dobanda: 0[
13,03] Total: 0 Sold: 1.678,32 │
│
10.Decembrie .2015 Rata imprumut:
0[ 162,55] Dobanda: 0[
11,89] Total: 0 Sold: 1.515,77 │
│
08.Ianuarie .2016 Rata imprumut: 164[
163,70] Dobanda: 0[ 10,74] Total: 164 Sold: 1.352,07 │
│
10.Februarie .2016 Rata imprumut:
165[ 164,86] Dobanda: 8[
9,58] Total: 173 Sold: 1.187,21 │
│
10.Martie .2016 Rata imprumut: 166[
166,03] Dobanda: 9[
8,41] Total: 175 Sold: 1.021,18 │
│
08.Aprilie .2016 Rata imprumut: 167[
167,21] Dobanda: 7[ 7,23] Total: 174 Sold: 853,97 │
│
10.Mai .2016 Rata imprumut: 168[
168,39] Dobanda: 6[ 6,05] Total: 174 Sold: 685,58 │
│
10.Iunie .2016 Rata imprumut: 170[
169,58] Dobanda: 5[ 4,86] Total: 175 Sold: 516 │
│
08.Iulie .2016 Rata imprumut: 171[
170,78] Dobanda: 4[ 3,65] Total: 175 Sold: 345,22 │
│
10.August .2016 Rata imprumut: 162[
171,99] Dobanda: 2[ 2,45] Total: 164 Sold: 173,23 │
│
09.Septembrie.2016 Rata imprumut:
0[ 173,23] Dobanda: 1[
1,21] Total: 1 Sold: 0 │
Nr. fișă ________
Nr. PLL________
Reprezentant
local_____________________
(nume,
prenume)
PLL
(localitatea) _____________________
CERERE DE
ÎNSCRIERE
Subsemnata/ul ________________________________________, de profesie _____________________,
cu domiciliul în ________________________ str. _______________________, nr.
___, bloc ______, sc. ___, ap. ____, cod _________, jud./sector
_________________, CNP ______________________, posesor al BI/CI seria ____ nr.
_________, eliberat/ă la data de ___.___._____ de către _________________, solicit
înscrierea în Asociația Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Socială"
(CAR).
Sunt de acord cu prevederile Statutului
si Regulamentului Activității Financiare ale CAR.
Declar, in baza prevederilor Legii nr.129/2019 pentru prevenitea
si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, ca:
o detin/am detinut o functie
publica importanta (in caz afirmativ, se detaliza)
o un membru al familiei mele
detine/a detinut o functie publica importanta (in caz afirmativ, se detaliza)
Solicit:
o
accesul
online pentru vizualizarea situatiei mele financiare de la CAR
o
imputernicesc
sa preia situatia mea financiara de la CAR, in caz de deces, pe:
__________________________________________________,
născut/ă în anul___________ grad de
rudenie___________ tel. _____________________ e-mail _______________________ cu domiciliul în ________________________ str. _______________________,
nr. ___, bloc ______, sc. ___, ap. ____, cod _________, jud./sector
_________________, CNP ____________________________,
Datele mele de contact: tel.
_____________________ e-mail
________________________________ adresa poștală de corespondenta (alta decat
cea de domiciliu): _________________________________
___________________________________________________________________________________
Anexez la prezenta cerere:
o
Cartea
de identitate, in copie conforma cu originalul
o
Consimtamantul de
prelucrare a datelor cu caracter personal
Data: _____._____.________ ____________________________________ _____________
(numele, prenumele)
(DECLARAŢIE DE CONSIMŢĂMÂNT
privind prelucrarea datelor cu caracter personal, conf. Reg. (UE)
2016/679
Subsemnata/ul________________________________________,
de profesie __________________, cu
domiciliul în ________________________ str. _______________________, nr. ___,
bloc ______, sc. ___, ap. ____, cod _________, jud./sector _________________,
CNP __________________________, posesor al BI/CI seria ____ nr. _________,
eliberat/ă la data de ___.___._____ de către _________________, declar ca:
Sunt de acord cu
utilizarea şi prelucrarea datelor mele cu caracter personal de către Asociatia
Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Sociala", denumita in continuare
prescurtat CAR, cu sediul in Bucureşti, str. Bogota, nr.6, Sector 1, inclusiv
cu comunicarea lor, dacă va fi necesar, către alte entităţi cum ar fi: BIROUL
DE CREDIT, ANAF, ARHIVA ELECTRONICA si alte baze de date ale autoritatilor
publice.
Am
fost informat/ă cu privire la prevederile Regulamentului nr. 679/27 aprilie
2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea
datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, cu
respectarea următoarelor drepturi:
Dreptul de acces - conform
căruia, persoana are dreptul de a obţine o confirmare din partea CAR, că prelucrează
sau nu datele cu caracter personal şi, în caz afirmativ, acces la datele
respective şi la informaţii privind modalitatea în care sunt prelucrate.
Dreptul la portabilitatea datelor - se
referă la dreptul de a primi datele personale într-un format structurat,
utilizat în mod curent şi la dreptul ca aceste date să fie transmise direct
altui operator, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic.
Dreptul la opoziţie - vizează
dreptul de a se opune prelucrării datelor personale.
Dreptul la rectificare - se
referă la corectarea, fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter
personal inexacte.
Dreptul la ştergerea datelor („dreptul
de a fi uitat") - înseamnă dreptul de a solicita ştergerea
datele cu caracter personal, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care
apare unul din următoarele motive: acestea nu mai sunt necesare pentru
îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; îmi
retrag consimţământul şi nu există nici un alt temei juridic pentru prelucrare.
Dreptul la restricţionarea prelucrării
- poate fi exercitat în
cazul în care se contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care permite
instituţiei verificarea corectitudinii acestora; prelucrarea este ilegală, iar
titularul se opune ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în
schimb, restricţionarea.
Mi
s-a adus la cunoştinţă despre faptul că refuzul meu de a furniza datele cu
caracter personal solicitate de către CAR determină imposibilitatea accesarii
serviciilor financiare oferite de aceasta institutie.
Ma
oblig sa informez in scris CAR, in max 15 zile, dacă datele mele cu caracter
personal furnizate vor suferi modificări (schimbare nume, domiciliu, loc de
muncă, statut civil, adresa poștală/de e-mail, nr. telefon etc.) astfel încât
să nu periclitez primirea oportună a comunicărilor din partea CAR.
Totodată,
am fost informat/ă cu privire la faptul că aceste date vor fi tratate
confidenţial, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal
şi privind libera circulaţie a acestor date.
Data: ______.______._________ ________________________________________
(numele,
prenumele, semnatura)
Nr. fișă ________ Nr. PLL___________
Colaborator local____________________
(nume, prenume)
PLL (localitatea)
____________________
CERERE DE ÎNSCRIERE
în programul "ECONOMII PENTRU COPII"
Subsemnatul/a__________________________________, cu domiciliul în ___________________,
(numele
și prenumele părintelui/bunicului/tutorelui garant)
str. ______________________, nr. ___, bloc ____, sc. ___,
ap. ___, cod ______________, jud./sector _________________, CNP
____________________, posesor al BI/CI seria ____ nr. ___________, eliberat la
data de ___.___._____ de către __________________________, în calitate de
părinte/bunic/ tutor garant,
solicit înscrierea în Asociația Casa de
Ajutor Reciproc "Coeziunea Socială" (CAR), (denumita in
continuare, prescurtat, CAR), în
numele și
pentru minorul____________________________________,
CNP ______________________________
(numele și prenumele minorului)
Am luat cunostință de prevederile documentelor care fundamenteaza
activitatea CAR, postate pe site-ul de Internet, dupa cum urmeaza: Statutul
CAR, Regulamentului Activității Financiare, Regulamentul Intern si Regulamentul
Adunarilor Generale și mă oblig să le respect.
Până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor, împuternicesc – în caz
de deces - pe ____________________________ născut/ă în anul
___________ grad de rudenie ___________, să dispună de economiile realizate
până la acel moment.
Declar pe propria răspundere că documentele
anexate la prezenta cerere sunt autentice și sunt de acord ca datele mele cu
caracter personal să fie prelucrate în bazele de date ale CAR, in conformitate
cu cerintele legislatiei europene si nationale privind protecția datelor cu caracter personal.
Anexez în
copie conformă cu originalul:
o Cartea de identitate/Certificatul de naștere al minorului;
o Cartea de identitate a subsemnatului.
Datele mele de
contact :
Tel. fix
_____________________ mobil
__________________________
E-mail _________________________________________________________
Adresa poștală de corespondență (daca difera de cea de domiciliu):
____________________________________________________________________________
Data: ___.___.______
____________________________________ __________________
(numele, prenumele)
(semnătura)
Anexa
nr. 4
Cerere de retragere din
calitatea de membru al CAR
Subsemnatul/a _______________________________ cu domiciliul în
_____________________,
str. _____________________________________ nr.______, bl.
_____ap._____, jud/sect. __________________, posesor BI/CI seria _____ nr.
____________, elib. de
____________________________ la ___.___._____, CNP
_________________________ va solicit: (bifați/mentionați mai jos opțiunile dvs.)
- retragere
din calitatea de membru al CAR
- retragerea din calitatea de membru al CAR a
minorului
__________________________________________,
CNP ____________________________
(numele și prenumele minorului)
Solicit ca sumele depuse la fondul social să mi se restituie
astfel (se bifează varianta dorită):
- În numerar, la sediul CAR.
- Prin poștă, cu suportarea
cheltuielilor de expeditie.
- Prin virament, în contul meu
bancar nr.
_______________________________________
- Să
fie transferate în fondul social al membrului CAR:
nume si prenume:
_____________________________________________________
CNP _______________________________ Tel.
____________________________
Mentionez că
solicit/nu solicit stergerea datelor cu caracter personal din bazele de date
ale CAR, cunoscând că retragerea
consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza
consimțământului dat înainte de retragerea din CAR.
Anexez în
copie conformă cu originalul:
o Cartea de identitate/Certificatul de naștere al minorului;
o Cartea de identitate a subsemnatului.
o Extrasul de cont bancar
Datele
mele de contact :
Tel. fix
_____________________ mobil
__________________________
E-mail _________________________________________________________
Adresa poștală de corespondență (dacă diferă de cea de
domiciliu):
____________________________________________________________________________
Data: ___.___.______
____________________________________ __________________
(numele, prenumele)
(semnătura)
Anexa nr.5
(Imprumut tip 1)
C O N T R A C T
D E Î M P R U M U T
Nr. _________ din data de ___.___._____
Prezentul
contract de împrumut este un contract real, cu titlu oneros, translativ de
proprietate, creator al obligației de restituire și se încheie între
următoarele părți :
1. Asociatia Casa de Ajutor Reciproc
„Coeziunea Socială” București cu sediul în București str. Bogota nr. 6
sector 1, telefon 0760.698.672, e-mail car.coeziuneasociala@gmail.com,
constituită în baza Legii nr. 540/2002, privind casele de ajutor reciproc ale
pensionarilor, cu modificările și completările ulterioare, înregistrată la
Judecătoria Sector 1 Bucuresti și reprezentată prin
..................................................................... în
calitate de Președinte/Vicepresedinte și ...............................................,
în calitate de șef al Direcției Financiar-Contabilă, denumită în prezentul
contract C.A.R.
și
2. Membrul C.A.R. cu fișa nr. ______ domnul/doamna ____________________________ nascut/ă la data de ___.___._____ în loc. ______________ jud.(sect) _____________, cu domiciliul în _______________ _______________________________________________ posesor B.I.(C.I.) seria ___ nr. __________ eliberat(ă) de _____________ la data de ___.___._____ C.N.P. __________________, membru în cadrul secției CAR 'PL ____________________________', telefon: ____________________, e-mail: ____________________________________denumit în continuare ÎMPRUMUTAT.
În baza cererii de împrumut nr.
____/___.___._____ aprobată, se încheie prezentul contract de împrumut în
condițiile stipulate mai jos, asupra cărora părțile au negociat în prealabil și
au convenit de comun acord:
Art.1
OBIECTUL
CONTRACTULUI
1.1 Tipul de împrumut:
1.1.1 Împrumut tip 1 (garantat cu fondul social);
1.1.2 Se acordă prin intermendiul colaboratorului local al CAR _____________________________________________(numele și prenumele)
1.2 C.A.R. acordă ÎMPRUMUTATULUI un împrumut în suma de (în cifre) _____________ adică (în litere) _____________________________ pe termen de _____ luni.
Art.2
ELIBERAREA
ÎMPRUMUTULUI
2.1 Împrumutul se acordă în numerar/prin virament bancar în contul ________________________________ deschis la ___________________________________.
Art.3
COSTUL TOTAL AL ÎMPRUMUTULUI, DOBÂNDA ȘI DOBÂNDA
ANUALĂ EFECTIVĂ
3.1 Împrumutul se acordă cu o rată anuală a
dobânzii de ________% la sold, dobanda
care se achită la acordare.
3.2 Dobânda remuneratorie, care este dobânda
datorată de împrumutat pentru suma de bani scadentă la un anumit termen,
calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței
obligației, este fixă și se calculează
de la data acordării împrumutului, inclusiv, până la data rambursării integrale
a acestuia, exclusiv.
3.3 Calcularea dobânzii lunare remuneratorii se
efectuează conform formulei:
(Sold
împrumut*Rata anuală dob (%) x 30 zile)/360.
3.4 Valoarea totală plătibilă de ÎMPRUMUTAT la
data semnării prezentului contract este de ______________ lei și este formată
din:
3.4.1
Împrumutul
în valoare de ____________ lei
3.4.2
Dobânda
totală în valoare de ___________ lei
3.5
Valoarea
dobânzii calculată la pct. precedent (3.4.2) reprezintă valoarea dobânzii
calculată în condițiile respectării graficului de rambursare. În cazul în care
acest grafic de rambursare nu se respectă, fie prin întârzieri de plată a ratei
peste finele lunii, fie prin rambursare anticipată, dobânda totală datorată
pentru împrumutul acordat se va recalcula la terminarea împrumutului, conform
pct. 3.2 și 3.3, din care se va scădea valoarea calculată la acordare.
Procentul dobânzii utilizat este cel stabilit la pct.3.1 și se calculează la
soldul împrumutului rămas de plată la finele lunii anterioare celei pentru care
se calculează. În cazul depășirii datelor din graficul de rambursare, diferența
de încasat se va plăti de către împrumutat odată cu ultima rată, iar în cazul
rambursării anticipate, diferența de restituit se va restitui împrumutatului
odată cu ultima sumă de plată din împrumut.
3.6
Dobânda
anuală efectivă, la data semnării prezentului contract, este de ______% pe an.
Costul total al împrumutului cuprinde numai valoarea dobânzii calculate. În
dobânda anuală efectivă este inclusă numai dobânda anuală, diferența între rata
dobânzii la art.3.1 și DAE nu este un cost suplimentar, fiind determinată de
formula diferită de calcul, prevăzută de lege.
3.7
Orice
notificare cu privire la modificarea clauzelor contractuale referitoare la
costuri va fi transmisă ÎMPRUMUTATULUI cu cel puțin 30 de zile calendaristice
înainte de aplicarea acestora. ÎMPRUMUTATUL are la dispoziție 15 zile
calendaristice de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa expresă
în scris de acceptare sau neacceptare a noilor condiții, nefiind aplicat
principiul acceptării tacite.
3.8
C.A.R. nu
percepe nici un fel de comision sau cost suplimentar pentru împrumutul acordat,
in situatia in care imprumutatul respecta termenele de rambursare.
Art.4
RAMBURSAREA
ÎMPRUMUTULUI
4.1 ÎMPRUMUTATUL se obligă să restituie C.A.R. suma primită împreună cu dobânda aferentă într-un număr de ___ rate lunare, începând cu data de ___.___.______.
4.2 Termenele de restituire a ratelor scadente plus dobânzile aferente sunt prevăzute în GRAFICUL DE RAMBURSARE, ANEXA la contract. În toate cazurile, plata se va face mai întâi asupra ratelor și apoi a dobânzilor, în ordinea cronologică a scadenței acestora.
4.3 Modalitatea de plată și locul restituirii ratelor lunare scadente la termenele prevăzute, se poate face astfel:
4.3.1 În numerar, la casieria C.A.R.;
4.3.2 Prin virament/depunere numerar în contul RO36BRDE441SV84947644410, deschis la BRD; în ordinul de plata, plătitorul va menționa numele și prenumele împrumutatului, CNP-ul acestuia și destinația plății.
4.4 Sumele achitate în conturile bancare ale CAR vor fi înregistrate în contul IMPRUMUTATULUI pe baza extrasului de cont. Orice comisioane sau taxe aferente viramentelor sau depunerii de numerar în contul C.A.R percepute de unitatea bancară vor fi suportate de ÎMPRUMUTAT.
4.5 La solicitarea ÎMPRUMUTATULUI, împrumutul poate fi rambursat înainte de scadență, dobânda calculându-se numai pe perioada de utilizare.
4.7 Dacă rata nu se plătește la termenul stabilit în graficul de rambursare, în vederea evitării apariției dobânzii penalizatoare, ÎMPRUMUTATUL consimte ca în acest caz, C.A.R. să debiteze, din oficiu, fondul social cu valoarea ratei restante.
Art.5
GARANTAREA
ÎMPRUMUTULUI
5.1.1 Împrumutul în suma de ____________ lei și dobânda aferentă în suma de ________ lei sunt garantate de ÎMPRUMUTAT prin fondul social.
Art.6
OBLIGAȚIILE
și DREPTURILE PĂRȚILOR
6.1 ÎMPRUMUTATUL
are următoarele obligații:
6.1.1
Să
restituie împrumutul și dobânda calculată la termenele convenite conform
GRAFICULUI DE RAMBURSARE (ANEXA);
6.1.2
Să
comunice în termen de 15 zile calendaristice la C.A.R orice schimbare
intervenită privind domiciliul, locul de muncă, adresa de poștă electronică,
telefonul și actul de identitate;
6.2 ÎMPRUMUTATUL
are următoarele drepturi:
6.2.1
Să i se
elibereze împrumutul, în condițiile convenite, conform cu prevederile art.2;
6.2.2
Să
solicite date și informații despre situația sa financiară la zi;
6.2.3
Să
ramburseze anticipat împrumutul și dobânzile aferente, calculate până la data
restituirii, fără costuri suplimentare;
6.2.4
La
încetarea contractului, la solicitarea sa, să primească de la CAR un document
care să ateste că au fost stinse toate obligațiile dintre părți.
6.3 C.A.R.
are dreptul:
6.3.1
Să
încaseze de la ÎMPRUMUTAT ratele și dobânda aferentă împrumutului acordat, în
condițiile, cuantumurile și la termenele stabilite în prezentul contract;
6.4 C.A.R.
se obligă:
6.4.1
Să pună
la dispoziția ÎMPRUMUTATULUI suma împrumutată în condițiile convenite în
prezentul contract;
6.4.2
Să
comunice ÎMPRUMUTATULUI, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea
solicitării, situația sa financiară la zi, respectiv sumele (reprezentând
împrumutul, dobânzile etc.) rămase de restituit/primit;
6.4.3
Să ofere
ÎMPRUMUTATULUI orice informație legată de contractul de împrumut și să-i
clarifice orice nelămurire ar putea avea în acest sens.
6.4.4
Să
respecte normele legale în vigoare privind protecția datelor cu caracter
personal ale ÎMPRUMUTATULUI.
Art.7
LITIGII
7.1 Orice neînțelegere rezultată din prezentul
contract va fi soluționată pe cale amiabilă.
7.2 În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere
amiabilă, litigiul se va soluționa de instanța judecătorească competentă.
Art.8
ALTE CLAUZE
8.1 Prezentarea cu vinovăție de către ÎMPRUMUTAT la încheierea sau în timpul derulării prezentului contract a unor date sau fapte neadevărate atrage răspunderea penală a acestuia.
8.2 Neexercitarea de către C.A.R a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunțare la acest drept, iar C.A.R va putea uza de el oricând până la stingerea tuturor obligațiilor ÎMPRUMUTATULUI.
8.3 Orice corespondență sau notificare trimisă la domiciliul declarat în cuprinsul actualului contract, prin scrisoare, poștă electronică sau înmânată personal, va fi considerată ca valabil transmisă, dacă destinatarul nu a informat în prealabil expeditorul cu privire la modificarea numelui și prenumelui, identității sau a domiciliului/adresei curente.
8.4 Notificările C.A.R. către împrumutat se transmit prin poștă, poștă electronică sau curier la adresa de domiciliu/corespondență menționată în formularul ”Cerere de împrumut”.
8.5 Schimbarea adresei de domiciliu/corespondentă sau de poștă electronică se transmite CAR în termen de 15 zile calendaristice. Netransmiterea în termenul specificat nu îl exonerează pe titularul adresei de domiciliu/corespondentă sau poștă electronică de cunoașterea și exercitarea drepturilor și obligațiilor cuprinse în notificarea transmisa la adresa indicată inițial.
Art.9
PREVEDERI
FINALE
9.1 ÎMPRUMUTATUL recunoaște ca a fost informat asupra condițiilor de acordare a împrumuturilor ale CAR prin intermediul formularului "INFORMATII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI", respectiv că a primit, negociat și semnat "Oferta precontractuală de împrumut".
9.2 În temeiul dispozițiilor art.5 alin.(1) din Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, ÎMPRUMUTATUL, prin semnarea contractului de împrumut, își exprima în mod expres și neechivoc consimțământul său pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
9.3 ÎMPRUMUTATUL declară și consimte în mod serios, liber și în cunoștință de cauză, la semnarea contractului de împrumut, că dispune de capacitatea de exercițiu necesară încheierii de acte juridice, nefiind declarată de lege o persoană incapabilă și nici oprită să încheie anumite contracte, iar temeiul dispozițiilor legale privind calitatea de împrumutat le cunoaște ca fiind accesibile și previzibile.
9.4 ÎMPRUMUTATUL declară că a înțeles că prin semnătura depusă pe documentul de față devine parte a contractului de împrumut, că obiectul prestației este împrumutul unei sume de bani, sumă pe care se obligă să o restituie împreună cu dobânzile aferente, conform clauzelor contractuale negociate și asumate.
9.5 Prezentul contract a fost încheiat astăzi ___.___.______ în două exemplare, egale ca forță juridică, fiecărei părți semnatare revenindu-i câte un exemplar.
9.6 Următoarea anexă face parte integrantă din prezentul contract de împrumut: GRAFICUL DE RAMBURSARE A RATELOR SCADENTE .
VICE/PREȘEDINTE
CAR, |
|
ÎMPRUMUTAT, |
|||||
____________________ |
|
_______________________ |
|||||
____________________ |
|
________________________ |
|||||
Șef
Directie Financiar-Contabilă, _________________________ _________________________ |
|
|
|||||
Aviz juridic, Șef
Direcție Juridică, _________________________ _________________________ Întocmit: Șef Compartiment Contracte, _________________________ _________________________ |
|
||||||
|
|
||||||
|
|
||||||
GRAFIC DE
RAMBURSARE A RATELOR SCADENTE
Împrumutat :
______________________
Valoare împrumut : _____________
Tip împrumut :
Tradițional(NORMAL ____________)
Data acordării : ___.___._____
Termen de rambursare : ___ luni
Metoda calcul dob. : Regresivă
Rata anuala dobândă : ___________ %
┌────────────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ │ Suma de plata │ │
│
├───────────┬────────────┬───────────┬──────────┤ │
│ Data │
Rata │ Dobanda
│ Depunere │ Total │
Sold │
│ scadenta
│ │ │
la fond │ │ imprumut │
├────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ 20.05.2020
│ 250 │ │ 30 │
280 │ 2.750 │
│ 19.06.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
2.500 │
│ 20.07.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
2.250 │
│ 20.08.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
2.000 │
│ 18.09.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.750 │
│ 20.10.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.500 │
│ 20.11.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.250 │
│ 18.12.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.000 │
│ 20.01.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
750 │
│ 19.02.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
500 │
│ 19.03.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
250 │
│ 20.04.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │ │
├────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ TOTAL
│ 3.000 │ │ 360 │
3.360 │ │
└────────────┴───────────┴────────────┴───────────┴──────────┴──────────┘
Dobanda
calculata și incasata la acordare =
171
Reprezentant CAR, Imprumutat,
Mădălin-Nicusor
OARGA .....................................
Prezenta anexa face parte integranta din
Contractul nr. __________ /
___.___._____
(Imprumut tip 2)
C O N T R A C T
D E I M P R U M U T
Nr. _________ din data de ___.___._____
Prezentul
contract de împrumut este un contract real, cu titlu oneros, translativ de
proprietate, creator al obligației de restituire și se încheie între
următoarele părți :
3. Asociația Casa de Ajutor Reciproc
„Coeziunea Socială” București cu sediul în str. Bogota nr. 6 sector 1,
telefon 0760.698.672, e-mail car.coeziuneasociala@gmail.com,
constituită în baza Legii nr. 540/2002, privind casele de ajutor reciproc ale
pensionarilor, cu modificările și completările ulterioare, înregistrată la
Judecătoria Sector 1 București și reprezentată prin
..................................................................... în
calitate de Președinte/Vicepresedinte și .................................., în
calitate de șef al Direcției Financiar-Contabilă, denumită în prezentul
contract C.A.R.
și
4. Membrul C.A.R. cu fișa nr. ______ domnul/doamna ____________________________ nascut/ă la data de ___.___._____ în loc. ______________ jud.(sect) _____________, cu domiciliul în _______________ _______________________________________________ posesor B.I.(C.I.) seria ___ nr. __________ eliberat(ă) de _____________ la data de ___.___._____ C.N.P. __________________, membru în cadrul secției CAR 'PL ____________________________', telefon: ____________________, e-mail: ____________________________________denumit în continuare ÎMPRUMUTAT.
În baza cererii
de împrumut nr. ____/___.___._____ aprobată, se încheie prezentul contract de
împrumut în condițiile stipulate mai jos și asupra cărora părțile au negociat
în prealabil și au convenit de comun acord:
Art.1
OBIECTUL
CONTRACTULUI
1.3 Tipul de împrumut:
1.3.1 Împrumut tip 2 (garantat cu fondul social și _____giranți).
1.3.2 Se acorda prin intermendiul olaboratorului local al CAR _____________________________________________(numele si prenumele)
1.4 C.A.R. acordă ÎMPRUMUTATULUI un împrumut în suma de (în cifre) _____________ adică (în litere) _____________________________ pe termen de _____ luni.
Art.2
ELIBERAREA
ÎMPRUMUTULUI
4.1 Împrumutul se pune la dispoziția ÎMPRUMUTATULUI numai după perfectarea garanțiilor și se plătește integral la data acordării.
4.2 Împrumutul se acordă în numerar/prin virament bancar în contul ________________________________ deschis la ___________________________________.
4.3 ÎMPRUMUTATUL se obligă ca la data acordării împrumutului, din împrumutul primit, să plătească imediat și în mod obligatoriu, suma ce corespunde completării fondului social, dacă acesta nu a fost constituit anterior, la valoarea necesară pentru împrumutul solicitat.
Art.3
COSTUL TOTAL AL IMPRUMUTULUI, DOBÂNDA, DOBÂNDA
ANUALĂ EFECTIVĂ ȘI PENALITĂȚI
3.5 Împrumutul se acorda cu o rată anuală a
dobânzii de ________% la sold, dobândă care
se achită la acordare.
3.6 Dobânda remuneratorie, care este dobânda
datorată de împrumutat pentru suma de bani scadentă la un anumit termen,
calculată pentru perioada anterioara împlinirii termenului scadenței
obligației, este fixă și se calculează de la data acordării împrumutului inclusiv până la data rambursării integrale a
acestuia exclusiv.
3.7 Calcularea dobânzii lunare remuneratorii se
efectuează conform formulei:
(Sold
împrumut*Rata anuală dob (%) x 30 zile)/360.
3.8 Valoarea totala plătibilă de ÎMPRUMUTAT la
data semnării prezentului contract este de ______________ lei și este formată
din:
3.8.1
Împrumutul
în valoare de ____________ lei
3.8.2
Dobânda
totală în valoare de ___________ lei
3.9
Valoarea
dobânzii calculată la pct. precedent (3.4.2) reprezintă valoarea dobânzii
calculată în condițiile respectării graficului de rambursare. În cazul în care
acest grafic de rambursare nu se respectă, fie prin întârzieri de plată a ratei
peste finele lunii, fie prin rambursare anticipată, dobânda totală datorată
pentru împrumutul acordat se va recalcula la terminarea împrumutului, conform
pct. 3.2 și 3.3, din care se va scădea valoarea calculată la acordare.
Procentul dobânzii utilizat este cel stabilit la pct.3.1 și se calculează la
soldul împrumutului rămas de plată la finele lunii anterioare celei pentru care
se calculează. În cazul depășirii datelor din graficul de rambursare, diferența
de încasat se va plăti de către împrumutat odată cu ultima rată, iar în cazul
rambursării anticipate, diferența se va restitui împrumutatului odată cu ultima
sumă de plată din împrumut.
3.10 Dobânda anuală efectivă, la data semnării
prezentului contract, este de ______% pe an. Costul total al împrumutului
cuprinde numai valoarea dobânzii calculate. În dobânda anuală efectivă este
inclusă numai dobânda anuală, diferența între rata dobânzii la art.3.1 și DAE
nu este un cost suplimentar, fiind determinată de formula diferită de calcul,
prevăzută de lege.
3.11 În cazul în care rata lunara nu este plătită
în termen de cel mult 30 de zile calenaristice de la data scadentă, se percepe
o dobândă penalizatoare de 1% pe zi de întârziere care se aplica din ziua
următoare celei scadente precizate în graficul de rambursare. Penalitatea se va
aplica numai dacă întârzierea la plată depășește 30 de zile calendaristice, iar
valoarea sa absolută nu poate depăși rata restantă căreia i se aplică.
3.12 În cazul în care împrumutatul devine debitor
prin neplata la scadență a ratelor de împrumut, plata se va imputa mai întâi
asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței
acestora, începând cu cele mai vechi spre cele din luna curentă.
3.13 Orice notificare cu privire la modificarea
clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă ÎMPRUMUTATULUI cu
cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de aplicarea acestora. ÎMPRUMUTATUL
are la dispoziție 15 zile calendaristice de la primirea notificării pentru a
comunica opțiunea sa expresă în scris de acceptare sau neacceptare a noilor
condiții, nefiind aplicat principiul acceptării tacite.
3.14 C.A.R. nu percepe nici un fel de comision sau
cost suplimentar pentru împrumutul acordat, in situatia in care imprumutatul
respecta termenele de rambursare.
Art.4
RAMBURSAREA
ÎMPRUMUTULUI
4.8 ÎMPRUMUTATUL se obligă să restituie C.A.R. împrumutul primit împreună cu dobânda aferentă într-un număr de ___ rate lunare, începând cu data de ___.___.______.
4.9 Termenele
de restituire a ratelor sunt prevăzute în GRAFICUL DE RAMBURSARE, ANEXA la
contract.
4.10 Modalitatea de plată și locul restituirii ratelor lunare scadente la termenele prevăzute, se poate face astfel:
4.10.1 În numerar, la casieria C.A.R.;
4.10.2 Prin virament/depunere numerar în contul RO36BRDE441SV84947644410, deschis la BRD; în ordinul de plată, plătitorul va menționa numele și prenumele împrumutatului, CNP-ul acestuia și destinația plății.
4.11 Sumele achitate în conturile bancare ale CAR vor fi înregistrate în contul ÎMPRUMUTATULUI pe baza extrasului de cont. Orice comisioane sau taxe aferente viramentelor sau depunerii de numerar în contul C.A.R percepute de unitatea bancară vor fi suportate de ÎMPRUMUTAT.
4.12 La solicitarea ÎMPRUMUTATULUI, împrumutul poate fi rambursat înainte de scadență, dobânda calculându-se numai pe perioada de utilizare.
4.13 Dacă ÎMPRUMUTATUL nu își exercită obligația de plată a ratelor și a dobânzilor scadente în mod repetat, cu rea intenție sau din neglijență, acesta este considerat de plin drept în întârziere la momentul îndeplinirii termenului stipulat în contract pentru executarea obligației.
4.14 Prin refuz sau neglijență în exercitarea obligației de plată, în mod repetat, se înțelege nerestituirea ratelor la termenele prevăzute în graficul de rambursare, după o perioadă mai mare de 60 de zile de la scadența acestora.
4.15 Condițiile de la pct. 4.6 si 4.7 se aplică în mod corespunzător și girantilor.
4.16 Orice sumă plătită către C.A.R de ÎMPRUMUTAT, indiferent de titlul și/sau specificația cu care acesta înțelege să efectueze plata, va stinge obligațiile scadente înainte sau la data creditării contului CAR cu contravaloarea plății, în ordinea stabilita de lege, chiar dacă ÎMPRUMUTATUL a menționat pe documentul cu care efectuează plata că dorește să stingă altă datorie.
4.17 ÎMPRUMUTATUL este obligat să țină evidența sumelor rambursate pentru plata împrumutului și să păstreze documentele justificative până la rambursarea completă a acestuia.
Art.5
GARANTAREA
ÎMPRUMUTULUI
5.2 Împrumutul în suma de ____________ lei și dobânda aferentă în suma de ________ lei sunt garantate de ÎMPRUMUTAT prin:
5.2.1 fondul social
5.2.2 veniturile realizate
5.2.3 ___ giranți
5.3 ÎMPRUMUTATUL se obligă să nu folosească aceleași garanții menționate la punctul precedent pentru garantarea altei obligații, până la rambursarea integrală a tuturor sumelor rezultând din prezentul contract.
5.4 Fondul
social al ÎMPRUMUTATULUI nu poate fi folosit la compensarea plăților restante
și/sau a ratelor curente decât dacă valoarea lui absolută este egală sau
superioară creanțelor totale de rambursat (rate, restanțe, penalități, alte
cheltuieli).
5.5 În cazul în care ÎMPRUMUTATUL este executat silit, compensația nu poate avea loc. Fondul social va fi restituit după stingerea completă a datoriilor ÎMPRUMUTATULUI către CAR.
Art.6
OBLIGAȚIILE
ȘI DREPTURILE PĂRȚILOR
6.5 ÎMPRUMUTATUL
are următoarele obligații:
6.5.1
Să
constituie fondul social minim necesar pentru acordarea împrumutului;
6.5.2
Să
restituie împrumutul și dobânda calculată la termenele convenite conform
GRAFICULUI DE RAMBURSARE (ANEXA);
6.5.3
Să
comunice în termen de 15 zile calendaristice la C.A.R orice schimbare
intervenită privind domiciliul, locul de muncă, adresa poștală, adresa de poștă
electronică, numărul de telefon și actul de identitate;
6.5.4
Să
restituie CAR toate cheltuielile poștale, de birotică și transport efectuate în
procedura de notificare pentru punerea în întârziere, în vederea recuperării
împrumutului și a penalităților de întârziere la plata ratelor scadente;
6.5.5
Obligația
de a plăti se stinge doar atunci când împrumutul și celelalte costuri legate de
împrumut au fost restituite în totalitate.
6.5.6
În cazul
decesului împrumutatului, obligația de restituire a împrumutului va trece la
moștenitorii acestuia. Dacă obligația de plată a împrumutatului devine scadenta
după decesul acestuia, moștenitorii împrumutatului sunt de drept în întârziere
după trecerea a 15 zile de la data la care CAR i-a notificat.
6.6 ÎMPRUMUTATUL
are următoarele drepturi:
6.6.1
Să i se
elibereze împrumutul, în condițiile convenite, conform cu prevederile art.2;
6.6.2
Să
ramburseze anticipat împrumutul și dobânzile aferente, calculate până la data
restituirii;
6.6.3
La
încetarea contractului, la solicitarea sa, să primească de la CAR un document care
să ateste că au fost stinse toate obligațiile dintre părți.
6.7 C.A.R.
are dreptul:
6.7.1
Să
încaseze de la ÎMPRUMUTAT ratele și dobânda aferenta împrumutului acordat, în
condițiile, cuantumurile și la termenele stabilite în prezentul contract;
6.7.2
Să
notifice ÎMPRUMUTATUL printr-o adresă scrisă, în situația în care acesta
înregistrează debite restante având scadența depășită cu o perioada mai mare de
60 de zile calendaristice, asupra faptului că, în conformitate cu prevederile
contractului, este de plin drept pus în întârziere;
6.7.3
Procedura
de notificare de la punctul precedent se va efectua și asupra GIRANȚILOR
împrumutatului;
6.7.4
C.A.R
își rezerva dreptul de gaj general conform art.2324 Cod Civil asupra tuturor
bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare aflate în patrimoniul
ÎMPRUMUTATULUI;
6.7.5
Același
drept de gaj general menționat la punctul precedent se aplică și GIRANȚILOR;
6.7.6
Să
aplice procedura legală de executare silită pentru recuperarea creanței de la
debitorul rău-platnic și a giranților acestuia, în cazul în care împrumutatul
nu-și execută obligațiile contractuale;
6.7.7
Să poată
cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca aceștia să îi poată
opune beneficiul de diviziune. Urmărirea pornită contra unuia dintre debitorii
solidari nu împiedică CAR să se îndrepte ulterior și împotriva celorlalți
co-debitori;
6.7.8
La
acordarea împrumutului să încaseze diferența la fondul social minim necesar
pentru acordarea împrumutului, în
cazul în care fondul social nu are valoarea de minim o treime din suma
solicitată ca împrumut.
6.8 C.A.R.
se obligă:
6.8.1
Să pună
la dispoziția ÎMPRUMUTATULUI suma împrumutată în condițiile convenite, în
conformitate cu prevederile art.2 din prezentul contract;
6.8.2
Să
comunice ÎMPRUMUTATULUI, în termen de 5 zile lucratoare de la înregistrarea
solicitării, situația sa financiară, respectiv sumele rămase de
restituit/primit;
6.8.3
Să ofere
ÎMPRUMUTATULUI orice informație legată de contractul de împrumut și să-i
clarifice orice nelămurire ar putea avea în acest sens.
6.8.4
Să
respecte cu strictețe prevederile legale privind protecția datelor cu caracter
personal.
Art.7
LITIGII
7.3 Orice neînțelegere rezultată din prezentul
contract va fi soluționată pe cale amiabilă.
7.4 În cazul în care nu se ajunge la o intelegere
amiabila, litigiul se va soluționa de către instanța judecătorească competentă.
Art.8
ALTE CLAUZE
8.6 Atunci când nu se achita ratele de împrumut la termenele scadente, convenite la data acordării împrumutului, procedura recuperării creanțelor nerestituite la termenele scadente este următoarea:
8.6.1 Aplicarea de penalități de întârziere la plată, la nivelul stabilit prin contractul de împrumut, calculate la suma nerambursată la termenul scadent, începând cu prima zi de întârziere față de termenul stabilit pentru restituirea ratei de împrumut, dacă s-au depășit 30 de zile calendaristice de întârziere (conform graficului de rambursare), în condițiile art.3, pct 3.7 si 3.8;
8.6.2
După termenul de 60 de zile calendaristice de
întârziere la plata ratelor, CAR poate notifica ÎMPRUMUTATUL restant, chiar
dacă este pus de plin drept în întârziere, cu obligația de a plăti ratele
scadente neachitate într-un termen de 15 zile calendaristice de la comunicarea
notificării;
8.6.3 Neîndeplinirea obligației de plată a ratelor restante până la termenul specificat în notificarea de punere în întârziere, va fi urmată de punerea în aplicare a procedurilor legale de executare silită a ÎMPRUMUTATULUI rău-platnic pentru recuperarea integrală a împrumutului acordat, în condițiile contractului de împrumut;
8.6.4 Punerea în aplicare a procedurilor legale de executare silită se va aplica și GIRANȚILOR împrumutatului rău-platnic pentru recuperarea integrală a împrumutului acordat, în condițiile contractului de împrumut;
8.6.5 În temeiul art.2549 alin.(1) din Codul Civil, ÎMPRUMUTATUL se obligă la decăderea din beneficiul termenului de plată pentru sumele exigibile viitoare, în cazul în care CAR trece la aplicarea procedurii de executare silită. Aceeași decădere se aplică corespunzător și GIRANȚILOR împrumutatului.
8.7 Prezentarea cu bună știință de către ÎMPRUMUTAT la încheierea sau în timpul derulării prezentului contract a unor date sau fapte neadevărate atrage răspunderea penală a acestuia.
8.8 Neexercitarea de către C.A.R a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunțare la acest drept, iar C.A.R va putea uza de el oricând până la stingerea tuturor obligațiilor ÎMPRUMUTATULUI.
8.9 ÎMPRUMUTATUL este de acord și autorizează CAR să obțină orice fel de date cu caracter personal înregistrate pe numele lui de la altă CAR (instituție financiară nebancară) sau de la un birou independent de credit. De asemenea, își dă acordul pentru transmiterea de către CAR a datelor sale cu caracter personal altei CAR sau la un birou independent de credit sau să procedeze la înscrierea sa în baza de date ale debitorilor din sistemul CAR.
8.10 Prezentul contract poate fi modificat sau completat cu acordul părților prin acte adiționale și intră în vigoare la data semnării lui, dar nu înainte de primirea de către C.A.R a documentelor de constituire a garanțiilor asiguratorii prevăzute la art.5.
8.11 Orice corespondență sau notificare trimisă la domiciliul declarat în cuprinsul actualului contract, prin scrisoare, poștă electronică sau înmânată personal/afișată la domiciliul declarat va fi considerată ca valabil transmisă, dacă destinatarul nu a informat în prealabil expeditorul cu privire la modificarea numelui și prenumelui, identității sau a domiciliului/adresei curente.
8.12 Notificările C.A.R. către împrumutat se transmit prin poștă/curier la adresa de domiciliu/corespondență sau pe cale electronică la adresa de e-mail, menționate în formularul ”Cerere de împrumut”.
8.13 Notificările C.A.R. către giranții împrumutatului se transmit prin poștă/curier la adresa de domiciliu/corespondență sau pe cale electronică la adresa de e-mail, menționate în formularul ”Declarație-Angajament”.
8.14 Schimbarea adreselor de domiciliu/corespondență sau de poștă electronică se transmite CAR în termen de 15 zile calendaristice. Netransmiterea în termenul specificat nu îl exonerează pe titularul adresei de domiciliu/corespondentă sau a contului de e-mail de cunoașterea și executarea drepturilor și obligațiilor cuprinse în notificarea transmisă la adresa indicată inițial.
Art.9
PREVEDERI FINALE
9.7 Girantul (giranții) se obligă în solidar cu ÎIMPRUMUTATUL la rambursarea integrală a împrumutului contractat și dobânzilor aferente, a penalităților de întârziere stabilite în prezentul contract și a altor cheltuieli datorate ca urmare a trecerii la aplicarea procedurii de executare silită a ÎMPRUMUTATULUI pentru nerestituirea împrumutului și a celorlalte costuri, la termenele specificate în contract, obligație asumată și prin Declarația–Angajament.
9.8 ÎMPRUMUTATUL recunoaște că a fost informat asupra condițiilor de creditare ale CAR prin intermediul formularului "INFORMAȚII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI", a primit, negociat și semnat "Oferta precontractuală de împrumut".
9.9 În temeiul dispozițiilor art.5 alin.(1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, atât împrumutatul cat și giranții, prin semnarea contractului de împrumut, își exprimă în mod expres și neechivoc, consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
9.10 ÎMPRUMUTATUL declară și consimte în mod serios, liber și în cunoștință de cauză, la semnarea contractului de împrumut, că dispune de capacitatea de exercițiu necesară încheierii de acte juridice, nefiind declarată de lege o persoană incapabilă și nici oprită să încheie anumite contracte, iar dispozițiile legale privind calitatea de împrumutat le cunoaște și le apreciază ca fiind accesibile și previzibile.
9.11 ÎMPRUMUTATUL declară că a înțeles că prin semnătura depusă pe documentul de față devine parte a contractului de împrumut, că obiectul prestației este împrumutul unei sume de bani, sumă pe care se obligă să o restituie împreună cu dobânzile aferente, conform clauzelor contractuale negociate și asumate.
9.12 Prezentul contract a fost încheiat astăzi ___.___.______ în două exemplare, egale ca forță juridică, fiecărei părți semnatare revenindu-i câte un exemplar.
9.13 Următoarele anexe fac parte integrantă din prezentul contract de împrumut:
9.13.1 Graficul de rambursare a ratelor scadente;
9.13.2 Declarațiile-angajament și adeverințele de venit ale giranților.
Girant 1_________________ |
|
Girant 2_________________ |
||||
Girant 3_________________ |
|
Girant 4_________________ |
||||
|
|
|
||||
VICE/PREȘEDINTE
CAR, |
|
ÎMPRUMUTAT, |
||||
____________________ |
|
_______________________ |
||||
____________________ |
|
________________________ |
||||
Șef Directie Financiar-Contabilă, _________________________ _________________________ |
|
|
||||
Aviz
juridic, Șef
Direcție Juridică, _________________________ _________________________ Întocmit: Șef Compartiment Contracte, _________________________ _________________________ |
|
|||||
|
|
|||||
|
|
|||||
GRAFIC DE
RAMBURSARE A RATELOR SCADENTE
Împrumutat :
______________________
Valoare împrumut : _____________
Tip împrumut :
Tradițional (NORMAL ____________)
Data acordării : ___.___._____
Termen de rambursare : ___ luni
Metoda calcul dob. : Regresivă
Rata anuală a dobânzii : ___________ %
┌────────────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ │ Suma de plata │ │
│
├───────────┬────────────┬───────────┬──────────┤ │
│ Data
│ Rata │
Dobanda │ Depunere │
Total │ Sold │
│ scadenta
│ │ │
la fond │ │ imprumut │
├────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ 20.05.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
2.750 │
│ 19.06.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
2.500 │
│ 20.07.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
2.250 │
│ 20.08.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
2.000 │
│ 18.09.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.750 │
│ 20.10.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.500 │
│ 20.11.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.250 │
│ 18.12.2020
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
1.000 │
│ 20.01.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
750 │
│ 19.02.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │ 500 │
│ 19.03.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │
250 │
│ 20.04.2021
│ 250 │ │ 30 │ 280 │ │
├────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ TOTAL
│ 3.000 │ │ 360 │
3.360 │ │
└────────────┴───────────┴────────────┴───────────┴──────────┴──────────┘
Dobanda
calculata și incasata la acordare =
171
Reprezentant CAR, Imprumutat,
Mădălin-Nicusor
OARGA ..................................
Prezenta anexa face parte integranta din
Contractul nr. __________ /
___.___._____
Anexa
nr. 7
CERERE DE ÎMPRUMUT GARANTAT
CU FONDUL SOCIAL (Tip 1)
Subsemnatul/a
____________________________, domiciliat/ă în loc. __________________, str.
_____________________ nr. __, bl. ___, ap. __, jud./sect. _________________,
posesor BI/CI seria ______ nr. ___________ CNP____________________________,
membru al Asociatiei Casa de Ajutor
Reciproc ,,Coeziunea Socială” (denumită
în continuare, prescurtat, CAR), solicit un împrumut în suma de _________________________ lei
(_______________________________________________) pe care il voi restitui în
______ rate lunare.
Declar ca am depus la CAR fondul
necesar acoperirii integrale a sumei împrumutate și garantez restituirea
împrumutului cu fondul meu social.
Mai precizez că (bifați mai jos opțiunile dvs.):
O-Solicit ca
împrumutul să se perfecteze prin colaboratorul
teritorial al CAR din loc.________________________, jud.
___________________________.
Doresc
ca plata să se execute O-prin
banca O-în numerar O-prin poștă/curier, acceptând cheltuiala
aferentă plății (comisionul de transfer bancar sau, dupa caz, taxa de
expediție) în sarcina mea.
Anexez la prezenta cerere (bifați documentul anexat):
O
- Cartea de identitate, în copie
conformă cu originalul
O
- Extrasul de cont bancar
Datele
mele de contact :
Tel. fix
_____________________ mobil
__________________________
E-mail
_________________________________________________________
Adresa poștală de corespondență (daca diferă de cea de
domiciliu):
____________________________________________________________________________
Data: ___.___.______
____________________________________ __________________
(numele, prenumele)
(semnătura)
Anexa nr. 8
CERERE DE
IMPRUMUT GARANTAT CU FONDUL SOCIAL SI GIRANTI (Tip 2)
Subsemnata/ul
____________________________________, cu domiciliul în loc. __________________,
str. _____________________ nr. ___, bl. ___, ap. __, jud./sect.
_______________, posesor BI/CI seria ______ nr. ___________
CNP__________________________, telefon ___________________solicit un împrumut
în sumă de (scrieti in cifre)________________
lei, (scrieti in litere) ___________________________________________lei,
pe care sa-l restitui în ________ rate lunare, în
următoarele condiții:
a) Solicit acordarea imprumutului astfel (bifați
cu X optiunea dvs.):
|
Prin
prezentarea mea si a girantilor la Punctul de Lucru al CAR, situat în
București |
|
Prin colaboratorul
local
din localitatea |
|
Prin procedura
de acordare de la distanta |
b)
Mod de plata a împrumutului
(cunoscand ca cheltuielile aferente plății sunt în sarcina mea):
|
În numerar, la
Punctul de Lucru al CAR, situat în București |
|
În
contul meu bancar, conform extrasului de cont depus la dosarul de împrumut |
|
Prin mandat
poștal, la adresa mea de domiciliu |
|
Prin mandat
on-line, la Oficiul Poștal nr.
din loc. jud. |
c) Cunoscând efectul legilor în vigoare,
declar pe propria răspundere:
Venituri
lunare (nete) |
Suma
(lei) |
Cheltuieli
lunare |
Suma
(lei) |
Salariu/pensie |
|
Intretinere (incalzire, energie, telefonie, TV, apa, etc.) |
|
Salariu/pensie sot/sotie |
|
Rate lunare (achizitii in
rate, imprumut la banci, IFN) |
|
Alte surse de venit* |
|
Chirie/rata locuinta |
|
|
|
Alte cheltuieli* |
|
TOTAL |
|
TOTAL |
|
|
Da/ Nu |
Suma/Val. (lei) |
|
1 |
Credite la banci, la alte CAR sau alte IFN-uri * |
|
|
2 |
Garantii materiale
constituite pt. alte persoane* |
|
|
3 |
Popriri pe salariu/pensie,
bunuri imobiliare * |
|
|
4 |
Am fost/sunt in executare
silita pt. creante neachitate la termen* |
|
|
5 |
Sunt parte într-un proces
civil/penal. Dacă DA, precizati nr. dosarului* |
|
|
6 |
Sunt girant pentru alti
imprumutati. Daca DA, pentru pentru cine
si unde?* |
|
|
7 |
Sunt proprietar de
casa/apartament |
|
|
8 |
Sunt proprietar de teren.
Daca DA, dati detalii pe verso |
|
|
9 |
Sunt proprietar de
autovehicul. Daca DA, indicati marca si anul de fabricatie* |
|
|
*Detaliati (detaliile se inscriu pe verso la prezenta
cerere si se certifica prin semnatura)
d) Solicit ca notificarile sa-mi fie trimise pe e-mail:
...........................................................................
e) Numele
si telefoanele de contact ale girantilor:
Girant 1
.......................................................................................................Tel
............................
Girant 2
.......................................................................................................Tel
............................
Girant 3
.......................................................................................................Tel
............................
Girant 4
.......................................................................................................Tel
............................
Data:
___.___.______
____________________________________ __________________
(numele, prenumele)
(semnătura)
Anexa nr. 9
CERERE
DE ÎMPRUMUT DE REFINANȚARE (Tip 3)
- Fisa nr.1 -
Subsemnata/ul ____________________________________, cu domiciliul în loc.
__________________, str. _____________________ nr. ___, bl. ___, ap. __,
jud./sect. _________________, posesor BI/CI seria ______ nr. ___________ CNP____________________________,
membru CAR cu fișa nr. ______ solicit un împrumut de refinanțare din
următoarele motive:
..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
În vederea obținerii împrumutului de refinanțare sunt de acord să
plătesc către CAR, în scopul lichidării vechiului împrumut, sumele precizate în
fișa cu situația financiară anexată la prezenta cerere și eliberată de CAR, la
solicitarea mea, în data de ________________, precum și:
- Suma
necesară completării diferenței de fond social (1/3 din suma împrumutată);
- Suma care
reprezintă dobânda aferenta noului împrumut.
Am luat cunostinta ca penalitatile de
intarziere la plata ratelor vechiului imprumut si dobanda moratorie se vor
calcula la data trimiterii/predarii catre CAR de catre subsemnata/ul a
dosarului complet de imprumut.
Anexez
la prezenta cerere (bifați documentul anexat):
O
- Cartea de identitate, în copie
conformă cu originalul
O
- Actul/actele care justifica necesitatea
împrumutului de refinanțare.
Datele
mele de contact :
Tel. fix
_____________________ mobil __________________________
E-mail
_________________________________________________________
Adresa poștală de corespondență (dacă diferă de cea de
domiciliu):
____________________________________________________________________________
Data: ___.___.______ ____________________________________
__________________
(numele, prenumele)
(semnătura)
CERERE
DE ÎMPRUMUT DE REFINANȚARE (Tip 3)
- Fisa nr.2 -
Subsemnata/ul
____________________________________, cu domiciliul în loc. __________________,
str. _____________________ nr. ___, bl. ___, ap. __, jud./sect.
_______________, posesor BI/CI seria ______ nr. ___________
CNP__________________________, telefon ___________________solicit un împrumut
de refinantare în sumă de (scrieti in
cifre)________________ lei, (scrieti in litere)
___________________________________________lei, pe care sa-l
restitui în ________ rate lunare, în următoarele condiții:
a) Solicit acordarea imprumutului astfel (bifați
cu X optiunea dvs.):
|
Prin
prezentarea mea si a girantilor la Punctul de Lucru al CAR, situat în
București |
|
Prin
colaboratorul local
din localitatea |
|
Prin procedura
de acordare de la distanta |
b)
Mod de plata a împrumutului
(cunoscand ca cheltuielile aferente plății sunt în sarcina mea):
|
În numerar, la
Punctul de Lucru al CAR, situat în București |
|
În
contul meu bancar, conform extrasului de cont depus la dosarul de împrumut |
|
Prin mandat
poștal, la adresa mea de domiciliu |
|
Prin mandat
on-line, la Oficiul Poștal nr.
din loc. jud. |
c) Cunoscând efectul legilor în vigoare,
declar pe propria răspundere:
Venituri
lunare (nete) |
Suma
(lei) |
Cheltuieli
lunare |
Suma
(lei) |
Salariu/pensie |
|
Intretinere (incalzire, energie, telefonie, TV, apa, etc.) |
|
Salariu/pensie sot/sotie |
|
Rate lunare (achizitii in
rate, imprumut la banci, IFN) |
|
Alte surse de venit* |
|
Chirie/rata locuinta |
|
|
|
Alte cheltuieli* |
|
TOTAL |
|
TOTAL |
|
|
Da/ Nu |
Suma/Val. (lei) |
|
1 |
Credite la banci, la alte CAR sau alte IFN-uri * |
|
|
2 |
Garantii materiale
constituite pt. alte persoane* |
|
|
3 |
Popriri pe salariu/pensie,
bunuri imobiliare * |
|
|
4 |
Am fost/sunt in executare
silita pt. creante neachitate la termen* |
|
|
5 |
Sunt parte într-un proces
civil/penal. Dacă DA, precizati nr. dosarului* |
|
|
6 |
Sunt girant pentru alti
imprumutati. Daca DA, pentru pentru
cine si unde?* |
|
|
7 |
Sunt proprietar de
casa/apartament |
|
|
8 |
Sunt proprietar de teren.
Daca DA, dati detalii pe verso |
|
|
9 |
Sunt proprietar de
autovehicul. Daca DA, indicati marca si anul de fabricatie* |
|
|
*Detaliati (detaliile se inscriu pe verso la prezenta
cerere si se certifica prin semnatura)
d) Solicit ca notificarile sa-mi fie trimise pe e-mail:
...........................................................................
e) Numele
si telefoanele de contact ale girantilor:
Girant 1
.......................................................................................................Tel
............................
Girant 2
.......................................................................................................Tel
............................
Girant 3
.......................................................................................................Tel
............................
Girant 4
.......................................................................................................Tel
............................
Data: ___.___.______ ____________________________________
__________________
(numele, prenumele)
(semnătura)
Anexa
nr. 10
INFORMAȚII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND
CREDITUL PENTRU CONSUMATORI – Conform art. nr. 9 din OUG nr. 50
din 09.06.2010
Asociația CAR ”Coeziunea Socială”, Cod fiscal: 32335691, cu sediul operațional în București, Sector 1, str.
Pajurei nr. 13, tel.0760.698.672, email car.coeziuneasociala@gmail.com, oferă membrilor săi împrumuturi cu următoarele caracteristici:
1. Tipuri de imprumut:
Tip
1 Imprumut garantat cu fondul social, cu rata dobanzii anuale de 11,5%;
Tip
2 Imprumut garantat cu fondul social și giranți, cu rata dobanzii anuale de 13,5%;
Tip
3 Imprumut de refinantare, garantat cu fondul social si giranti, cu rata
dobanzii anuale de 14,5%.
2. Valoarea împrumutului: în funcție de fondul depus/negociat și bonitatea
financiară.
3. Termenul de rambursare a
împrumutului: max. 60 luni.
4. Rata lunară: până la valoarea de 1/3 din
venitul net.
5. Rata dobânzii anuale este fixa pe toata durata imprumutului. La rambursarea anticipată a împrumutului,
dobanda se recalculeaza si diferenta se restituie imprumutatului.
6. Dobânda penalizatoare: 1% pe zi la suma restantă, se aplica după 30 zile intarziere la plata ratei.
Plățile efectuate după apariția dobânzilor penalizatoare se împart între rate
și aceste dobânzi.
7. Suma de rambursat la terminarea contractului: suma
împrumutată + dobânda.
8. Anterior contractului, intre parti se negociaza oferta precontractuala de imprumut.
9. Dreptul de a rambursa anticipat imprumutul, fără penalități: Da.
10. Dreptul imprumutatului de a primi un exemplar original al contractului de
împrumut: Da.
11. Dreptul de a se retrage dintr-un contract aprobat: Da.
12. Nu se percep comisioane de administrare. În situația plăților prin conturi
bancare sau posta, comisioanele aferente transferului se suportă de către
împrumutați.
13. Notificările scrise și declanșarea executării silite se pun în mișcare după
60 de zile de la ultima plată efectuată, respectiv dupa implinirea termenului
de punere in intarziere.
EXEMPLU DE IMPRUMUT (Tip 1, Tip 2 si Tip 3) -
30.000 lei, in 48 de rate:
Tipul de imprumut |
Tip 1 |
Tip 2 |
Tip 3 |
Rata dobanzii anuale |
11.5 % |
13.5 % |
14.5 % |
Rata lunara (lei) |
625 |
625 |
625 |
Dobanda totala (lei) |
7.044 |
8.269 |
8.881 |
Dobanda anuala efectiva (DAE) |
14.71% |
18.18% |
20.06% |
Dobanda reala pe an |
5.87% |
6.89% |
7.40% |
Suma totala de rambursat (lei) |
37.044 |
38.269 |
38.881 |
Nota: În DAE este inclusă doar dobânda anuală, imprumuturile nemaiavand alte
costuri. Diferenta dintre rata dobânzii anuale și DAE este data de formula diferită de calcul, prevăzută de
lege.
Data ........................... Luat la cunoștință, ..........………………..................................
(nume, prenume, semnătura imprumutat)
Anexa
nr. 11
OFERTA PRECONTRACTUALĂ DE ÎMPRUMUT
Negociata si incheiată azi
........................... în două exemplare, între noi, partile:
1. CAR ”Coeziunea Socială”, Cod fiscal: 32335691, cu sediul operațional în
București, sector 1, str. Pajurei nr.
13, Telefon: 0760.698.672, email car.coeziuneasociala@gmail.com , IMPRUMUTATOR și
2. Dl/Dna...................................................................................
CNP: ................................................, IMPRUMUTAT,
Suntem de acord cu urmatoarele conditii contractuale de imprumut:
1. Tipul de împrumut (se bifează corespunzător): O - Tip 1, garantat cu fondul social; O – Tip 2, garantat cu fondul social și ........giranți, O – Tip 3, garantat cu fondul social și ........giranți
2. Suma solicitată (în cifre și litere) ................................................................................... lei;
3. Fond social (lei): Necesar ................ Depus .................... De completat ...........................
4. Rambursarea se va face în .................... rate lunare;
5. Rata dobânzii anuale este ......................% și rămane fixă pe toată durata împrumutului;
6. Eu, imprumutatul:
a. Sunt/Nu sunt de acord cu reducerea perioadei de 15 zile pana la incheierea contractului;
b. Sunt/Nu sunt de acord ca fondul social de completat sa fie retinut din imprumut, la data acordarii;
c. Sunt/Nu sunt de acord ca dobanda totala, in suma de .............................. lei, sa fie platita din imprumut, la data acordarii.
7. Dobânda penalizatoare: .......... pe zi, raportata la ratele neachitate la termenul scadent, se calculeaza din prima zi de intarziere fata de graficul de rambursare si se aplica numai daca intarzierea este mai mare de 30 de zile;
8. La rambursarea anticipata a imprumutului, diferenta de doabanda se restituie imprumutatului;
9. Procedura de acordare (se bifează corespunzator):
O. La Punctul Central de Lucru al CAR - Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1;
O. La distanță, prin reprezentantul teritorial al CAR;
O. La distanță, fără RT.
10. În situația apariției unor litigii, împrumutatul va sesiza în scris CAR printr-o petiție adresată președintelui. În cazul în care litigiul nu va fi soluționat astfel, petentul se poate adresa instanțelor de drept comun competente.
ATFEL, ELEMENTELE DE BAZĂ ALE CONTRACTULUI DE ÎMPRUMUT SUNT:
Rata lunară: ............. lei; Dobânda totală: .......................
lei, ceea ce, în procente, reprezintă o dobândă de ...........% pe an; Dobânda anuală efectivă:
.................. %, calculată conform formulei legale; Suma totală de rambursat: .................... lei.
Subsemnata/subsemnatul declar ca am citit, am inteles si sunt de acord cu
oferta de mai sus si anexele acesteia: Informatii standard european (Anexa
nr.10) si Consecintele intarzierilor la plata ratelor (Anexa nr. 24).
|
|
(nume,
prenume consilier serviciu CAR) |
(nume,
prenume imprumutat) |
|
|
(semnatura) |
(semnatura) |
Anexa
nr. 12
FIȘA DE EVIDENȚĂ ȘI EVALUARE A CERERII DE ÎMPRUMUT
A. Date despre solicitant și împrumut
Solicitant
__________________________________Nr. inreg. cerere ______________ Nr. fisa
_______
Mod de plată: O-Numerar; O-Bancă;
O-Mandat poștal; O-Mandat on
line
B.
Documente depuse |
Solicitant |
Girant
1 |
Girant
2 |
Girant
3 |
Girant
4 |
Cerere de imprumut cf. tipului
solicitat |
|
* |
* |
* |
* |
Cerere de inscriere (numai pt.membrii
noi) |
|
* |
* |
* |
* |
Extras de cont |
|
* |
* |
* |
* |
Oferta precontractuala |
|
* |
* |
* |
* |
Carte identitate |
|
|
|
|
|
Dovada de venit |
|
|
|
|
|
Dovada proprietății |
|
|
|
|
|
Declaratie angajament girant |
* |
|
|
|
|
C.
Verificarea bonitatii
Venit
net |
|
|
|
|
|
Verif. adev. venit (portal ANAF) |
|
|
|
|
|
Nr. popriri (portal Min. Justitiei) |
|
|
|
|
|
D. Tip de
imprumut negociat: O-Tip1(11,5%); O-Tip 2(13,5%); O-Prin RT
Suma
negociata |
Nr.
rate |
Rata
lunara |
Dobanda
|
Fond
social |
Imprumut net |
||
Necesar |
Existent |
De
completat |
|||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O-Tip 3(14,5%) de refinantare;
O-Prin RT
Suma
negociata |
Date
aferente imprumutului vechi |
|
Date
aferente imprumutului nou |
|||||||||
Rate
neachitate |
Dobanda |
Chelt
notif. |
Nr. rate |
Rata
lunara |
Dobanda
|
Fond
social |
Imprumut net |
|||||
Restanta |
Penalizatoare |
De
rest. |
Nece
sar |
Exis
tent |
De
com pletat |
|||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E. Note/constatari/propuneri consilieri
Stadiul
cererii de imprumut:
Postare
online _______________Trimis la CI ______________ Data platii imprumutului: ___.___.________
__________________________________________________
(semnătura
consilierului care a verificat dosarul si a dispus plata imprumutului)
Anexa 13
_______________________________________________________________
(denumirea societății comerciale/instituției)
Cod fiscal _________________________Nr. RC
_______/_______/________
Nr. _______ Data ______.______.__________
ADEVERINȚĂ DE VENIT
(pentru împrumutat)
Societatea Comercială/Instituția
_____________________________________________
cu sediul în _______________________, str.
______________________________, nr. ______,
județul/sectorul ________, tel./fax
____________________________ adeverim prin prezenta că dl/d-na
_____________________________ posesor al CI/BI seria _____ nr. _______________,
CNP _______________________ de profesie ____________________________, este
salariat/ă în unitatea noastră în funcția de ______________________, cu
contract individual de munca pe perioada
nedeterminată/determinată, de la data de ___.___._____ până la data de
___.___._____.
Salariul net lunar realizat în ultimele 3 luni (fără
prime, ore suplimentare, sporuri neprevăzute în contractul de muncă, etc) :
Luna |
_____._______ |
_____._______ |
_____._______ |
Salariul
lunar net (în lei) |
|
|
|
Salariul net nu este/este grevat de următoarele rețineri
(natura reținerilor, suma și perioada)
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Prezenta adeverință se eliberează pentru obținerea unui împrumut la CAR
"COEZIUNEA SOCIALĂ".
Ne asumăm întreaga responsabilitate cu privire la exactitatea datelor
menționate în prezentul document și confirmăm că persoanele semnatare ale
prezentei adeverințe angajează răspunderea noastra cu privire la acest aspect.
MANAGER/DIRECTOR, Şeful structurii financiar-contabile,
__________________________ ____________________________________
(nume, prenume, semnătura
și ștampila) (nume, prenume, semnătura și ștampila)
Anexa nr. 14
_______________________________________________________________
(denumirea societății comerciale/instituției)
Cod fiscal _________________________Nr. RC
_______/_______/________
Nr. _______ Data ______.______.__________
ADEVERINȚĂ DE VENIT
(pentru
girant)
Societatea
Comercială/Instituția _____________________________________________ cu sediul
în ________________________, str. ______________________________, nr. ______,
județul/sectorul _________________, adeverim prin prezenta că dl/d-na
_______________________________________ posesor al BI/CI seria _____ nr.
_______________, CNP ______________________________, este salariat/ă în
unitatea noastră, in functia de _______________________________, cu contract
individual de munca pe perioada nedeterminată/determinată, de la data de
___.___._____ până la data de ___.___._____, cu un salariu net de ____________
lei. Salariul net nu este/este grevat de următoarele rețineri (natura
reținerilor și suma) :
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Prezenta adeverință se
eliberează pentru girarea d-nei/d-lui
_______________________________________________ in scopul obtinerii unui
imprumut la Asociatia Casa de Ajutor Reciproc
"COEZIUNEA SOCIALĂ".
Ne asumăm întreaga responsabilitate cu privire la exactitatea datelor
menționate în prezentul document și confirmăm că persoanele semnatare ale
prezentei adeverințe angajează răspunderea noastra cu privire la acest aspect.
MANAGER/DIRECTOR, Şeful structurii financiar-contabile,
__________________________ ____________________________________
(nume, prenume, semnătura
și ștampila) (nume, prenume, semnătura și ștampila)
Anexa
nr. 15
DECLARATIE – ANGAJAMENT
GIRANT
- Partea I -
(Anexa la Cererea
de imprumut)
Subsemnatul/a
_____________________________________ cu
domiciliul in loc.__________________
str.___________________________________________,
nr.______, bl.______, et.__, ap._____, sector ____, judeţul ____________, cu
BI/CI seria _____, nr.____________, de profesie ______________________avand
contract de munca la _____________________________________, cu sediul în loc.
_________________________, str.______________________________, nr.___, judetul
________________, având un salariu lunar/pensie net/neta lunara in suma de
_____________ lei (___________________________________________________) lei,
declar ca sunt de acord sa indeplinesc
calitatea de girant al d-nei/d-lui
______________________________________________, in scopul obtinerii unui
imprumut de la Asociatia Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea
Sociala".
Declar că dispun
de capacitatea de exercițiu necesară încheierii de acte juridice. Cunosc
dispozitiile legale privind calitatea de girant, acestea fiind accesibile și
previzibile.
Declar că înțeleg
că obiectul contractului va fi împrumutul unei sume de bani și că IMPRUMUTATUL
este obligat să restituie împrumutul conform clauzelor contractuale asumate.
Subsemnatul/a
renunţ la beneficiul discuţiunii, adică de a nu solicita creditorului ca, în procedura urmăririi silite a
IMPRUMUTATULUI, pentru obligații contractuale neexecutate, să urmareasca mai
intai bunurile debitorului principal si numai daca nu isi satisface integral
creanta din bunurile debitorului să le urmareasca pe ale mele in calitate de
girant.
Pot fi contactat/a de
catre consilierii CAR, prin:
- Telefon/ WhatsApp, la nr. ___________________
- E-mail, la
adresa _________________________________________________________
- Posta, la adresa de domiciliu mentionata mai sus.
- Posta, la
adresa de corespondenta: loc. ________________________ str.
_______________________, nr. ___, bloc ______, sc. ___, ap. ____, cod
_________, jud./sector _____________________
Atașez la prezenta copia cartii mele de identitate
si dovada de venit.
Data:
_____._____.________
____________________________________ ___________
(numele, prenumele) (semnătura)
Anexa nr. 16
Nr. ___________din
________________
DECIZIA COMISIEI PENTRU ÎMPRUMUTURI (CI)
cu privire la
cererea de imprumut inregistrata cu nr._______________
Data prezentării dosarului complet |
Nume și prenume |
Suma acordata (lei) |
Nr rate |
Mod de plata |
Tip împru mut |
Loc acordare |
RT |
Data con tract |
|
|
|
|
|
|
|
Data
adoptării: ............................
Membrii
Comisiei de Imprumuturi |
Voturi exprimate: |
||
Pentru |
Împotriva |
Abțineri |
|
Director economic |
|
|
|
Sef Direcția Juridică |
|
|
|
Sef Direcția
Secretariat-Administrativa |
|
|
|
Șef Comp. Contracte |
|
|
|
Șef Comp. Notificari si Recuperare
Creante |
|
|
|
Informații procedurale privind convocarea și desfășurarea ședinței CI:
1.
Mod de lucru: De la distantă, cu termen pentru
dezbateri și vot (ziua și ora): ....................., ..........
2. Inițiator de proiect (nume si prenume):
-------------------------------------
(semnătura)
Anexa nr. 17
DISPOZIȚIE DE PLATĂ CĂTRE CASIERIE |
|||
Nr. |
_______ |
din data de |
___.___._____ |
Numele
și prenumele : |
|
Fișa
: |
|
||||||||
|
|||||||||||
Suma
în cifre: |
|
lei,
adică |
|||||||||
(în
litere): |
|
||||||||||
Scopul
plății : Restituire : |
- Fond social |
: |
|
lei |
|||||||
-
Fond
deces |
: |
|
lei |
||||||||
Director
economic |
|||||||||||
|
|
||||||||||
|
|
||||||||||
DATE SUPLIMENTARE PRIVIND BENEFICIARUL SUMEI |
|
Actul de
identitate seria ________ nr. _____________ |
|
Am
primit suma de (în cifre) ____________ lei (în
litere)
_________________________________________________________________________ |
|
Data
: ___.___._____ |
Semnatura
: _____________________________________ |
|
|
CASIER |
|
Plătit
suma de : __________ Data :
___.___._____ Semnătura
_______________________ |
Anexa
nr. 18
Asociaţia Casa
de Ajutor Reciproc
"Coeziunea
Socială" (CAR)
Adresa: Str. Pajurei, nr.13, Sector 1,
Bucuresti
Telefon: 0760698672 WhatsApp: 0760698672
E-mail: car.coeziuneasociala@gmail.com
Site: http://car-coeziuneasociala.blogspot.ro/
Nr. .............
din ………………
Către,
.................................................................................
(nume, prenume
imprumutat)
Subiect: Expeditie
contract imprumut
Va expediem prin
posta, cu confirmare de primire, contractul de imprumut nr.
.................................. gestionat si platit de catre CAR, conform
inregistrarilor din tabelul de evidenta intitulat "Stadiul rezolvarii cererilor de
imprumut, de refinantare si de retragere fond social", la adresa
dvs. de domiciliu inregistrata in contract, astfel:
Localitatea ____________________________ Str.
_______________________, Nr. ___,
Bloc ___________, Sc. ___, Ap. ____, Cod postal
_________, Jud./Sector
Avem rugamintea
sa ne confirmati primirea contractului, fie telefonic, fie prin e-mail.
Cu stima si
multumiri,
CONSILIER
SERVICIU PRINCIPAL,
..................................................................
Anexa
nr. 19
PROCEDURA DE ACREDITARE
A
COLABORATORILOR TERITORIALI AI CAR
In scopul facilitarii accesului direct la serviciile financiare adresate pensionarilor, salariatilor si a diverselor grupuri de cetateni din institutii de stat, sindicate, asociatii, societati comerciale, comunitati locale etc., CAR "Coeziunea Sociala" a dezvoltat proceduri de lucru de la distanta si acrediteaza colaboratori teritoriali (CT) in toate localitatile din Romania.
Colaboratorii teritoriali se acrediteaza de catre Consiliul Director al CAR, din randul tuturor categoriilor profesionale, inclusiv a brokerilor de credite si ofiterilor bancari, care indeplinesc urmatoarele cerinte:
· au o buna reputatie morala si profesionala;
· sunt membri ai CAR si si-au insusit prevederile Statutului si a Regulamentelor asociatiei;
· au abilitati in lucrul cu computerul si dispun imprimanta si de conexiune la Internet.
A. Obligatiile colaboratorului teritorial al CAR sunt:
1. Sa primeasca, prin e-mail, posta sau curier, contractele de imprumut intocmite de catre CAR, iar dupa semnarea acestora de catre imprumutat si giranti, in prezenta sa, sa le contrasemneze, apoi sa le expedieze alaturi de originalele dosarelor de imprumut la sediul central al CAR, situat in Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1.
2. Optional, poate indruma/informa membrii CAR pentru inscrierea in CAR, parcurgerea procedurilor de lucru de la distanta si accesarea imprumuturilor.
3. Optional, primeste cereri de inscriere si cereri de imprumut, pe care le expediaza la Punctul Central de Lucru al CAR.
B. Drepturile colaboratorului teritorial al CAR sunt:
1. Sa primeasca un beneficiu anual brut in suma de 2% calculat la soldul mediu lunar al cotizatiilor depuse de catre membrii CAR aflati in evidenta sa, daca in zona de responsabilitate sunt inregistrati cel putin 5 membri ai CAR.
2. Sa beneficieze de o dobanda la imprumuturi mai mica cu 1% decat cea stabilita anual de catre Consiliul Director (CD) al CAR, daca in zona sa de responsabilitate sunt inregistrati cel putin 10 membri ai CAR.
3. Sa deconteze unele cheltuieli efectuate pentru exercitarea atributiilor de CT, numai cu aprobarea prealabila a CD.
4. Sa posteze anunturi publicitare si alte articole pe paginile de Internet ale localitatilor din zona sa de responsabilitate, pagini asociate portalului Consiliului National al Societatii Civile (CNSC).
C. Pasii de urmat pentru atribuirea calitatii de colaborator teritorial al CAR sunt:
1. Inscrierea ca membru in Asociatia CAR COEZIUNEA SOCIALA.
2.
Depunerea la CAR a
urmatoarelor documente:
a.
Cerere de intentie
b.
Curriculum Vitae
c. Certificat de cazier fiscal (nu mai vechi de 30 de zile);
d. Certificat de cazier judiciar (nu mai vechi de 30 de zile);
3.
Inregistrarea la
un cabinet notarial sau de avocatura si depunerea la CAR a unei
declaratii pe propria raspundere, cu urmatorul continut: "Subsemnatul/a
.................., in calitate de membru al Asociatiei Casa de Ajutor Reciproc
"Coeziunea Sociala", ma angajez sa actionez pentru si in numele
Asociatiei, in localitateade domiciliu. In acest scop, voi desfasura activitati
legate de promovarea scopului asociatiei, inscrierea de noi membri, verificarea
identitatii persoanelor, autenticitatii documentelor si a semnaturilor olografe
date pe documentele de inscriere si pe cele necesare acordarii imprumuturilor".
4.
Semnarea
angajamentului privind respectarea normelor legale cu privire la protectia
datelor cu caracter personal (Anexa 18 din Regulamentul Intern)
5. Incheierea contractului de colaborare cu CAR (Anexa 22 din Regulamentul Intern);
6. Emiterea deciziei de atribuire a calitatii de CT (de catre Consiliul Director al CAR).
Anexa nr. 20
BORDEROU CENTRALIZATOR
al plăților executate centralizat de la data de ___.___._____ la data de ___.___._____
Nr. chitanță |
Numele și prenumele membrului CAR |
Sume plătite (lei) |
|||||
Taxă înscriere |
Cotizație |
Ajutor deces |
Rată împrumut |
Dobândă împrumut |
Suma totală |
||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Suma totală a fost depusă centralizat cu foaia de
vărsământ nr. __________________________ din ___.___._____
Șef Punct Local de Lucru
Numele și prenumele _________________________________ Semnătura ______________
Anexa nr. 21
Confirmare de
încetare a contractului de împrumut
Asociaţia Casa
de Ajutor Reciproc
"Coeziunea
Socială" (CAR)
Adresa: Str. Pajurei, nr.13, Sector 1,
Bucuresti
Telefon: 0760698672 WhatsApp: 0760698672
E-mail: car.coeziuneasociala@gmail.com
Site: http://car-coeziuneasociala.blogspot.ro/
Nr ...................... din ..................
Către,
Doamna/Domnul
..........................................
Subiect: Adeverinta de încetare a contractului de
împrumut
Se adevereste prin prezenta ca
obligațiile părților, asumate prin contractul de împrumut nr.
.................................. din data de ............................, au
fost indeplinite de ambele parti.
Prezenta adeverinta se
eliberează în conformitate cu prevederile art. 43 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 50 din 9 iunie 2010,
actualizată, privind contractele de
credit pentru consumatori.
Pentru
mai multe informații legate de serviciile noastre financiare, vă stăm la
dispoziție prin consilierii de serviciu, la datele de contact menționate in
antet precum și la sediul nostru din str. Pajurei, nr.13, Sector 1, București,
în cadrul programului de funcționare cu publicul: Luni - Joi, intre orele 08.00-14.00
și Vineri, între orele 08.00-13.00.
DIRECTOR ECONOMIC,
_________________________
CONSILIER
DE SERVICIU PRINCIPAL,
_________________________
Anexa
nr. 22
Cerere
de restituire parțială din fondul social
Subsemnatul/a _______________________________ cu domiciliul în
loc. _____________________,
str. ___________________________ nr.______, bl. _____ap._____,
jud/sect. ___________________, posesor BI/CI seria _____ nr. ____________,
elib. de _______________________la ___.___.______, CNP __________________________________solicit
retragerea sumei de _____________lei (in
cifre), adică
__________________________________________(in
litere), din fondul social depus la CAR.
Solicit
ca suma sa mi se restituie astfel (bifati
varianta dorita):
o
În numerar, la sediul CAR, cu suportarea comisionului de retragere
perceput de bancă.
o
Prin poștă, cu suportarea cheltuielilor de expediție.
o
Prin virament bancar, în contul ____________________________________________indicat
în extrasul de cont anexat la prezenta cerere.
Datele
mele de contact :
Tel. fix
_____________________ mobil
__________________________
E-mail
_________________________________________________________
Adresa poștală de corespondență (daca diferă de cea de
domiciliu):
____________________________________________________________________________
Data: ___.___.______
____________________________________ __________________
(numele, prenumele)
(semnătura)
SITUAȚIA FINANCIARĂ LA DATA DE __________________
Membrul CAR figurează în evidența CAR cu fișa
_________ , având următoarea situație financiară:
- Fond social existent
_______________
- Fond social obligatoriu (1/3
din împrumutul inițial sau cotizația minimă) ______________
- Împrumut inițial
_________________
- Angajamente financiare
_________________ reprezentând
........................................................
SUMA MAXIMA CE POATE FI RETRASA =
Plata
s-a făcut cu DP/OP nr. _______ din
___.___._____
Anexa nr. 23
ÎMPUTERNICIRE
pentru
efectuarea unor operațiuni curente
Subsemnatul
_______________________________________ domiciliat în …………………......….. str.,
………………………, nr. …., bl. ….., sc. ….., et. …., ap. ……. , sector ….,
cnp
……………………….., tel. ………………. îl/o împuternicesc pe dl/dna
___________________________________________, domiciliat în ………………………..., str.,
………………………………, nr. …., bl. ….., sc. ….., et. …., ap. ….., sector ….,
cnp …………………………., tel. …………………. să acționeze în
numele meu pentru depunerea sau retragerea unor sume de bani de la CAR
“Coeziunea Socială”.
Împuternicirea este valabilă pentru
perioada …………………………..
Anexăm în copie cărțile
de identitate, conforme cu originalele.
Nume
și prenume ……………………… Nume și prenume……………………….
Semnătura
.……………………. Semnătura ……………………
Data
………………..
Anexa nr. 24
Consecințele
întârzierilor la plata ratelor de împrumut
-
în atenția împrumutaților și giranților -
La rambursarea ratelor lunare de împrumut,
din diverse motive, pot apărea întârzieri. Daca aceste întârzieri sunt până la
sfârșitul lunii calendaristice a ratei scadente, CAR nu percepe niciun fel de penalități. Dacă întârzierile
la plata ratelor intră în luna următoare celei în care rata este scadentă,
acestea vor genera costuri suplimentare pentru împrumutat, după cum urmează:
1.
Daune moratorii – reprezintă o dobândă suplimentară, calculată
numai dacă întârzierea depășește luna curentă a ratei scadente (cuprinsă ca
durată de regulă între 11 și 30 de zile) prin aplicarea ratei dobânzii anuale
din contract la rata respectivă.
Prin urmare, până la sfârșitul lunii în
care rata este scadentă, nu se calculează dobânda moratorie, dar dacă
intârzierea intră în luna următoare, se va calcula dauna/dobânda
moratorie.
2.
Dobânzi penalizatoare - dacă întârzierile de la data scadentă
sunt mai mari de 30 de zile, ele vor genera, pe lângâ dobânda moratorie, și
dobânda penalizatoare în valoare de 1% pe zi din rata neachitată la termenul
scadent, calculate începând cu prima zi de întârziere. Prin urmare, până la 30 zile nu se calculează dobânzi
penalizatoare, dar în a 31 zi vor fi 31 zile pentru care se aplică aceste
dobânzi! Există deci un
termen suspensiv de 30 de zile în privința dobânzilor penalizatoare.
Din
momentul apariției penalităților, „filosofia” rambursării împrumutului se
schimbă. Sumele depuse ulterior se vor împărți între ratele lunare și
penalități, în ordinea cronologică a apariției lor, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare. Creanțele trebuie achitate în ordinea
cronologică a apariției lor. Prin urmare, debitorul nu poate pretinde achitarea
unor rate înaintea unor penalități deja apărute. Ratele neplătite la scadență
vor produce alte penalități, intrându-se astfel întrun cerc vicios. Pentru
evitarea unor astfel de situații, este de dorit ca primele penalități apărute
să fie plătite de îndată, în ideea reluării rambursării împrumutului conform
graficului.
Dacă
penalitățile nu sunt plătite rapid și se acumulează, ele vor genera scumpirea
semnificativă a împrumutului. Pentru a ajuta pe cel/cea aflată întro astfel de
situație, Consiliul Director aprobă, de regulă, refinanțări
pentru stoparea penalităților, micșorând ratele lunare și mărind perioada
de rambursare. Acest lucru se poate aproba o singură dată.
Pentru
a evita intrarea în executare silită, situație care generează noi costuri pentru debitor, este recomandat ca
acesta să țină periodic legătura cu personalul CAR, în scopul informării asupra
problemei apărute și pentru găsirea unui mod amiabil de rezolvare a situației.
De aceea recomandăm să nu se refuze sub nicio formă legătura cu asociația în
situația în care cei vizați sunt apelați/notificați de CAR. Refuzul de a intra
în contact nu aduce niciun beneficiu, ci doar deservicii. În situația în care
titularul contractului sau giranții își schimbă adresa de corespondență,
numărul de telefon sau adresa de email, există obligația contractuală de a
notifica în scris (scrisoare, e-mail, sms, mesaj WhatsApp) acest lucru către
CAR.
Pentru
o bună desfășurare a contractului, recomandăm cu tărie împrumutaților să țină
la rândul lor evidența plăților efectuate, păstrarea documentelor justificative
și semnalarea oportună a oricărei neconcordanțe, de orice natură, care ar putea
să apară în relația dintre CAR și membrii săi.
Luat la cunoștință, ...............................................................
Data:
................................ (nume, prenume, semnătura imprumutat)
Anexa
nr. 25
PROCEDURA DE
NOTIFICARE
A
ÎMPRUMUTATULUI SI GIRANTILOR ACESTUIA
Art.1
În momentul în care debitorul restanțier nu a dat curs solicitării,
după repetatele discuții cu responsabilii CAR, de a-și achita obligațiile către
asociație, se comunică șefului Compartimentului notificări și recuperare
creanțe, numele și prenumele debitorului pentru trecerea la notificarea
împrumutatului și a giranților. În acest sens, șeful Cp.notificări solicită Directiei
Financiar-Contabile fișa cu situația
la zi a rambursării creditului și a altor accesorii ale acestuia (penalități
acumulate, daune moratorii, alte obligații).
Art.2
În baza acestor
informații, se redactează notificarea,
în două exemplare, în care se include declararea scadenței anticipate a
împrumutului și se prezintă sefului direcției pentru semnare și
expediere.
Art.3
Comunicarea
notificării se poate face în varianta ”poștă
clasică” sau ”poștă electronică”.
a. Dacă se alege varianta prin poșta clasică,
notificarea redactată după modelul corespunzător (pentru împrumutat sau pentru
girant, ( a se vedea anexa nr.1 și nr.2), primește număr de înregistrare, se
scanează pentru evidența electronică a notificărilor, se xerocopiază pentru
Directia Financiar-Contabila, se
pregătește pentru expedierea prin poștă cu confirmare de primire și se prezintă
la oficiul poștal.
b. În situația expedierii
pe cale electronică, notificarea semnată și înregistrată, se scanează și se trimite destinatarului. Mesajul
se printează și se anexează la dosarul notificării.
Art.4
Notificarea și
celelalte documente accesorii se constituie într-un dosar, care se depune în
biblioraftul cu ,,Notificări active” și se păstrează până la expirarea
valabillității notificării. În dosarul respectiv se adaugă alte documente
(chitanțe poștale, confirmări de primire, angajamente ale debitorului, etc.).
Art.5
Se specifică pe
coperta dosarului termenul de la care se declanșează executarea silită (15 zile
calendaristice de la momentul primirii notificărilor de către împrumutat și
giranți),
Art.6
Notificările
expediate prin poștă (clasică sau electronică) se salvează în evidența
electronică.
Art.7
În situația în
care notificările nu ajung la destinatari, din diverse motive și se returnează
CAR, fără semnătura acestora, se optează pentru una din următoarele soluții:
a. Se organizează și se execută procedura de
notificare prin deplasarea la domiciliul declarat al împrumutatului sau
giranților, după caz, cu scopul de a transmite notificarea conform prevederilor
Codului de Procedură Civilă (înmânare personală, depunere în cutia poștală,
etc.), cu întocmirea unui proces verbal de constatare, care se depune ulterior
la dosarul de notificare. Această procedură se execută doar la debitorii la
care, în contractul de împrumut, nu se specifică valabilitatea notificării
indiferent de motivul neprimirii, cu excepția anunțării în prealabil a CAR. de
modificările intervenite în schimbarea domiciliului sau a numelui.
b. Dacă în contract se specifică valabilitatea
notificării, chiar dacă debitorul nu a semnat confirmarea de primire, procedura
notificării se consideră îndeplinită;
c. Notificarea prin procedura executorului
judecătoresc, variantă în care se redactează și se expediază prin poștă
solicitarea corespunzătoare
Art.8
Dacă debitorul
nu-și execută obligațiile în termenul specificat în notificare se trece la
recuperarea creanței CAR prin executare silită.
Anexe:
1. Model notificare împrumutat
2. Model notificare girant
Anexa nr. 1
CAR ”Coeziunea Socială” Exemplar nr. …
Str. Pajurei nr.13, Sector 1, București
Cod poștal 013152
Tel – 0736.600.961; 0760.698.672
NOTIFICARE
(împrumutat)
D-lui/D-nei …………………………….
Adresa: …………………………………………………………………………………………
Prin
semnarea contractului de împrumut nr. ………… din ……………, dintre CAR ,,Coeziunea
Socială” prin președintele acestei organizații, în calitate de
împrumutator și dumneavoastră, în calitate de împrumutat, părțile contractului
și-au asumat, atât drepturi, cât și
obligații reciproce. CAR va creditat cu suma de ……………. lei, urmând ca d-tră, în conformitate cu
clauzele contractuale și graficul de rambursare asumat prin semnarea
contractului de împrumut, să restituiți suma împrumutată, în rate lunare, la
termenele scadente din grafic.
Prin
prezenta notificare, CAR vă înștiințează de faptul că ați devenit restanțier
prin neexecutarea obligațiilor prevăzute în contractul de restituire a
creditului acordat.
Sumele neplătite la termenele scadente contractuale, la data de………….., se prezintă astfel:
- rate restante = ………………. lei
- dobânzi penalizatoare (penalități de
întârziere) = ……… lei
- daune moratorii =
- cheltuieli poștale, birotică etc. = ……lei
TOTAL de plată = …………..
lei
Penalitățile se calculează în ziua plății. Ca urmare a nerestituirii
ratelor la termenele scadente, CAR este obligată să aplice prevederile articolelor
nr. 4 și 5 din Contractul de împrumut, pentru recuperarea creanței de la
dumneavoastră și giranți, deoarece această creanță a devenit exigibilă prin neplata obligațiilor în termen de 60 de
zile de la termenul scadent de plată.
În conformitate cu prevederile art. 662 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, creanța
dumneavoastră a devenit certă, lichidă și exigibilă. CAR se vede obligată să aplice procedura legală de urmărire
silită a veniturilor dumneavoastră, prin solicitarea
adresată executorului judecătoresc de înființare a popririi și executare
silită a debitorului din contractul de împrumut.
În temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 540/2002, dar și ale
prevederilor art. 783 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, care prevede că atunci ,,Când se popresc sume cu scadențe
succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la
scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor”, ceea ce semnifică declararea scadenței anticipate a împrumutului.
Recuperarea împrumutului acordat dumneavoastră se întinde până la restituirea integrală
a acestuia (lichidarea debitului), la care se vor adăuga cheltuielile efectuate
de executorul judecătoresc, care sunt
semnificative.
Prezenta notificare are caracter de
punere în întârziere a dumneavoastră pentru neachitarea creanței
datorate la termenele scadente contractului de împrumut, din culpa exclusivă a
debitorului, adică a dumneavoastră. Termenul până la care dumneavoastră trebuie
să vă achitați obligațiile restante specificate este de 15 zile de la data
comunicării prezentei notificări. Plata obligațiilor restante până la această
dată, duce la continuarea executării contractului în termenii de la momentul
încheierii acestuia, în caz contrar, prin neplata datoriei până la acest
termen, veți deveni debitor rău-platnic, iar CAR va trece la aplicarea
procedurii legale de executare silită.
Președintele CAR ,,Coeziunea Socială”
…………………
Anexa nr. 2
CAR ”Coeziunea Socială” Exemplar nr. …
Str. Pajurei nr.13, Sector 1, București
Cod postal 013152
Tel – 0736.600.961; 0760.698.672
NOTIFICARE
(girant)
Doamnei/Domnului ………………………………..
Adresa:
……………………………………………………………………………………
În data
de …………………., între CAR ,,Coeziunea Socială” în calitate de
creditor și dna/dl ………………………….., în
calitate de debitor, a fost semnat contractul de împrumut nr. ………………, prin care
aceasta a fost împrumutată cu suma de …………….
Lei. Dumneavoatră sunteți parte a acestui contract în calitate de girant,
prin semnătura depusă pe contract.
Prin
prezenta notificare, CAR vă înștiințează de faptul că, în calitatea
dumneavoastră de girant al împrumutatei, ați devenit debitor deoarece d-na/dl ……………………………….. nu și-a executat obligațiile prevăzute în contractul de restituire a
creditului acordat.
Suma
neplătită la termenele scadente contractuale, la data de ……………… se prezintă astfel:
- rate restante = ………………. lei
- dobânzi penalizatoare (penalități de
întârziere) = ……… lei
- daune moratorii =
- cheltuieli poștale, birotică etc. = ……lei TOTAL de plată = ………….. lei
Penalitățile se calculează în ziua plății. Ca
urmare a nerestituirii ratelor și dobânzilor la termenele scadente, CAR este
obligată să aplice prevederile articolelor nr. 4 și 5 din contractul de
împrumut, pentru recuperarea creanței de la împrumutat și giranți, deoarece
această creanță a devenit exigibilă
prin neplata obligațiilor în termen de 60 de zile de la termenul scadent de
plată.
În temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr.
540/2002, dar și ale prevederilor art. 783 alin. (2) din Legea nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, care prevede că atunci ,,Când se popresc sume
cu scadențe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor
ajunse la scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor”, ceea ce semnifică declararea scadenței
anticipate a împrumutului. Recuperarea împrumutului de la debitor și giranți
se întinde până la restituirea integrală a acestuia (lichidarea debitului), la
care se vor adăuga cheltuielile efectuate de executorul judecătoresc, care sunt semnificative.
Prezenta
notificare are caracter de punere a
dumneavoastră în întârziere, în calitate de girant al contractului de
împrumut, pentru neachitarea creanței datorate la termenele scadente
contractului de împrumut, din culpa exclusivă a debitorului-împrumutat.
Termenul
până la care d-na/dl ……………………………….. a fost notificat/ă să-și achitate
obligațiile restante specificate mai sus este de 15 zile de la data comunicării prezentei notificări. Plata
obligațiilor restante până la această dată, duce la continuarea executării
contractului în termenii de la momentul încheierii acestuia, în caz contrar,
prin neplata datoriei până la acest termen, veți deveni parte în restituirea
creanțelor neachitate în solidar cu debitorul rău-platnic, iar CAR va trece la
aplicarea procedurii legale de executare silită.
Președintele CAR ,,Coeziunea
Socială”
Anexa
nr. 26
PROCEDURA DE
EXECUTARE SILITA
A
ÎMPRUMUTATULUI SI GIRANTILOR ACESTUIA
Art.1
În cazul în care,
debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată conform procedurii
notificării, șeful compartimentului notificări și recuperări creanțe, trece la
întocmirea documentelor pentru executarea silită a obligațiilor.
Art.2
Solicită
compartimentului contabilitate fișa cu situația la zi a executării
contractului, cu datele similare ca și în cazul notificării.
Art.3
Întocmește cererea
de executare silită în baza fișei primite și a actelor existente în dosarul de
împrumut al debitorului, care trec în gestionarea șefului compartimentului,
până la stingerea creanței debitorului.
Art.4
Cererea de
executare silită se întocmește în două exemplare. Primul exemplar, împreună cu
documentele originale se trimite, după semnare, la executorul judecătoresc, iar
cel de-al doilea și copiile celorlalte acte se păstrează la șeful
compartimentului.
Art.5
Expedierea
documentelor se face prin poșta clasică, cu confirmare de primire sau se depune
direct la cabinetul executorului judecătoresc. Chitanțele și facturile se depun
în copie sau original, dup caz, la dosarul de executare și la Directia
Financiar-Contabila.
Anexa:
DOCUMENTELE CE SE INCLUD IN DOSARUL DE EXECUTARE SILITĂ
a) Cerere
de executare silită
b)
Titlul
executoriu, in original - Contractul de
împrumut nr…… din data de ….., cu graficul de rambursare a împrumutului;
c)
Tabel cu
elementele componente ale debitului împrumutatului
…………………;
d)
Carte de
identitate pentru împrumutatul - …………… – copie
conforma cu originalul;
e)
Adeverință de
venit pentru împrumutatul - …………………………..
- în original;
f)
Carte de
identitate pentru girantul (1)……………………. – copie conforma cu originalul;
g)
Adeverința de
venit nr…….. din data de …….. a girantului …………………;
h)
Adeverinta-angajament
pentru girantul …………… – in original;
i)
Carte de
identitate pentru girantul (2) ……………..– copie conforma cu originalul;
j)
Talon de pensie
pentru girantul …………………………;
k)
Adeverinta-angajament
pentru girantul ………………………. – in
original;
l)
Carte de
identitate pentru girantul (3) ………………….– copie conforma cu originalul;
m)
Talon de pensie
pentru girantul ………………………;
n)
Adeverinta-angajament
pentru girantul ………………………. – in
original;
o)
Notificările nr…./
……….., adresate împrumutatului și giranților, cu confirmările de primire,
plicurile restituite, procesele verbale de constatare și chitanța poștală cu
borderou, după caz;
p)
Taxa judiciară
de timbru.
În exemplul prezentat, împrumutatul are 3 giranți. Documentele
specificate se particularizează la situația fiecărui împrumutat.
Particularitate:
în cazul în care debitorii-giranți au domiciliul în circumscripții diferite
față de instanța de executare a împrumutatului, se constituie dosar separat
pentru debitorii respectivi, cu adăugarea următoarelor documente:
·
Copie legalizată
după titlul executoriu cu graficul de rambursare;
·
În cererea de
executare silită se trec doar debitorul/rii respectivi, menționându-se calitatea de debitor-girant în raport cu
debitorul-imprumutat (nume-prenume);
·
Se adaugă
documentele specificate la procedura normală menționată mai sus.
Anexa
nr. 27
CASA
DE AJUTOR RECIPROC « COEZIUNEA SOCIALĂ »
E-mail:
car.coeziuneasociala@gmail.com Site: http://car-coeziuneasociala.blogspot.ro
Cont:
RO36BRDE441SV84947644410, BRD - Agenția Carol
Cod
înregistrare fiscală (CUI): 32335691
CERERE
DE ACCES
pentru
serviciul de vizualizare online a situației financiare
Subsemnatul/a
__________________________________________________________________,
(numele
și prenumele)
membru
CAR cu fișa nr. __________, CNP ________________________, solicit acordarea
accesului
online
pentru vizualizarea situației financiare.
Adresa
de e-mail este : _____________________________________________________ - unică
pentru
fiecare membru CAR).
Sunt
de acord cu utilizarea şi prelucrarea datelor mele cu caracter personal de
către Asociația Casa
de
Ajutor Reciproc "Coeziunea Socială", denumita în continuare
prescurtat CAR, cu sediul în București,
str.
Bogota, nr.6, Sector 1.
Am
fost informat/ă cu privire la prevederile Regulamentului nr. 679/27 aprilie
2016 privind
protecția
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal
şi privind libera
circulație
a acestor date.
Totodată,
am fost informat/ă cu privire la faptul că aceste date vor fi tratate
confidențial, în
conformitate
cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din
27
aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter
personal
şi privind libera circulație a acestor date.
Data:
___.___.______
________________________________________
__________________
(numele,
prenumele, semnătura)
_________________________________________________________________________
Porțiunea
de sub linie se detașează și se înmânează membrului CAR
Accesul se face :
- cu
ajutorul aplicației dedicate din magazinele de aplicații Google sau Apple;
-
on-line prin site-ul www.homecar.ro
Datele de logare în aplicație/site :
-
utilizator : adresa de e-mail declarată mai sus;
-
parolă : data nașterii, în format AAAALLZZ (an, luna, zi, fără spații sau alte
semne între ele) -
vă
rugăm ca după prima logare să schimbați parola.
Activarea
accesului se va face în 1-2 zile lucrătoare după depunerea cererii.
Anexa
nr. 28
DECLARATIE
– ANGAJAMENT GIRANT
-
Partea a II-a -
(Anexa la Contractul de imprumut)
Subsemnatul/a
_____________________________________ , in calitate de GIRANT, consimt în mod
serios, liber și în cunoștință de cauză,
faţă de IMPRUMUTANTUL Casa de
Ajutor Reciproc "Coeziunea Sociala", de a plăti în mod solidar
cu IMPRUMUTATUL _________________________________________,
in condiţiile prevăzute în contractul de împrumut
nr.______________________ din _____._____._________ până la acoperirea
integrală a împrumutului în suma de _______________ lei
(________________________________________________) a dobanzii remuneratorii și a eventualelor dobanzi penalizatoare
la plata ratelor.
Declar că renunţ la beneficiul diviziunii, adică de a nu solicita
creditorului sa divida datoria la toti garantii și să o reducă la partea
fiecăruia.
Mă oblig ca pe perioada de valabilitate a contractului de imprumut
sa informez CAR într-un termen de maxim 15 zile, despre orice modificare
intervenita in contractul individual de munca, schimbarea domiciliului si
telefonului.
Declar pe propria raspundere, sub incidenta prevederilor legale in
vigoare, ca in prezent veniturile mele nu sunt afectate de rate datorate,
popriri sau alte datorii, cu excepția celor declarate. In prezent nu girez o
alta persoana.
Inteleg ca prezentul angajament are forta juridica și produce
efecte în conformitate cu prevederile art.1166 și următoarele din Codul Civil,
fiind parte componenta a contractului semnat de IMPRUMUTAT si GIRANTI.
Consimt ca eventualele notificari
ale Asociatiei Casa de Ajutor Reciproc
"Coeziunea Sociala" sa-mi fie
trimise pe adresa de e-mail declarata.
Data: _____._____.________
____________________________________ _________
(numele,
prenumele)
(semnătura)