joi, 9 aprilie 2020

DECIZIA COMITETULUI DIRECTOR cu privire la aplicarea in cadrul CAR COEZIUNEA SOCIALA a prevederilor OUG nr. 37 din 30.03.2020 privind acordarea unor facilitați pentru creditele acordate de instituții de credit si instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori și a prevederilor HG 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020

Art. 1                 Obligația de plata a ratelor împrumuturilor acordate de CAR pana la data de 30.03.2020 se poate suspenda la cererea împrumutaților, cu pana la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020.
Art. 2                 Pot solicita suspendarea obligației de plata a ratelor doar împrumutații care îndeplinesc, cumulat, următoarele condiții:
a)      împrumuturile au fost acordate până la data intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020 inclusiv;
b)      data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de împrumut, este ulterioara datei de intrare în vigoare a prevederilor OUG nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020 inclusiv;
c)      împrumuturilor nu le-a fost declarată scadența anticipată până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
d)     nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020 inclusiv, sau împrumutații au efectuat plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată în condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 37/2020.
Art. 3                 Termenul de rambursare a împrumutului se va prelungi cu o perioada egala cu suspendarea obligației de plată.
Art. 4                 Pot beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor împrumutatul ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19, sub condiția transmiterii solicitării către CAR cel mai târziu în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020.
Art. 5                 Împrumutatul declară pe propria răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situația gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă şi se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente împrumutului ca urmare a intervenţiei uneia/mai multora dintre următoarele cauze, fără a se limita la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19 etc.
Art. 6                 Pentru a beneficia de suspendarea rambursarii ratelor, cei interesati vor trimite catre CAR o cerere scrisa insotita de declaratia pe propria răspundere si o copie a actului de identitate, prin posta/curier, prin depunere la PLC sau prin e-mail, la datele de contact precizate in contractul de imprumut, cel mai tarziu pana la 45 de zile de la intrarea in vigoare a OUG 37/30.03.2020.
Art. 7                 Modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării împrumutatului în temeiul prevederilor OUG nr. 37/2020 se realizează fără încheierea de acte adiţionale, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a împrumutului, transmisă de CAR debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. Toate garanţiile aferente contactului de împrumut se menţin. Efectele modificării contractelor de împrumut potrivit prevederilor OUG nr. 37/2020 se extind de drept asupra oricăror codebitori, garanţi, inclusiv fideiusori, care au garantat obligaţia împrumutatului, precum şi a oricăror alte părţi ale contractului de imprumut astfel modificat.
Art. 8                 Odata cu notificarea debitorului principal, CAR notifică şi garantul/garantii cu privire la prelungirea valabilităţii angajamentului de garantare în condiţiile prevederilor art.  7 
Art. 9                 Notificarea împrumutatului și a giranților se realizează în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de împrumut sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de CAR, conform opţiunii exprimate de debitor.
Art. 10             Dobânda datorată de împrumutat corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul împrumutului existent la sfârşitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata rămasă până la noua maturitate a împrumutului. În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată se menţine rata de dobândă la nivelul prevăzut în contractul de împrumut iniţial încheiat între împrumutat şi CAR.
Art. 11             Se aproba modelul de cerere (Anexa 1) și de declarație pe propria răspundere (Anexa 2) ce se vor completa de solicitanții facilității de amânare a platii ratelor conform prevederilor OUG nr.37/2020.
Art. 12             Se aprobă modelul de răspuns la cererile împrumutaților pentru amânarea ratelor la împrumut (Anexa 3 – răspuns pozitiv și Anexa 4 – răspuns negativ) și modelul de notificare a clauzelor contractuale modificate ca urmare a cererii de amânare a ratelor la împrumut aprobate (Anexa 5).
Art. 13             Decizia CD nr 200/02.04.2020 se abroga.
Art. 14             Prevederile prezentei Decizii se pun în aplicare de către consilierul de serviciu principal și contabilul șef.

Data adoptarii:  08.04.2020
Numele si prenumele
membrilor CD
Cum au votat:
Pentru
Impotriva
Abtineri
Apostol Catalin Constantin
X


Balan Iosif
X


Caloian Monica
X


Mihai Vasile
X


Rinciog Dumitru
X




Nota: Prezenta Decizie a fost adoptata conform tabelului de mai sus, dupa dezbateri si vot de la distanta.


Vizat, Compartiment Juridic,                                  Vizat, Compartiment Financiar-Contabil,
                    Mihai Vasile                                                                       Oarga Madalin



Anexa 1 - Model de cerere de suspendare plata rate

Subsemnata/ul _________________________________________________, membră/u a/al Asociației CAR ”Coeziunea Socială”, cu domiciliul în ____________________ str. _______________________, nr. ___, bloc ______, sc. ___, ap. ____, cod _________, jud./sector __________, CNP ______________________, posesor al BI/CI seria ____ nr. _________, eliberat/ă la data de ___.___._____ de către _________________, având în vedere prevederile OUG nr.37/2020 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr.270/2020, vă rog să aprobați suspendarea plății ratelor la împrumutul contractat de subsemnata/ul de la CAR ”Coeziunea Socială” conform contractului de împrumut nr. ____________ din data de ___.___._____ pe o durată de _______ luni, începând cu rata lunii ______________ 2020.
Menționez că nu înregistrez rate scadente restante la data depunerii prezentei cereri.


Doresc să primesc răspunsul la solicitarea mea prin:

O - Telefon (Voce, sms, WhatsApp), la nr. fix_________________ sau  mobil _________________
O - E-mail  la adresa       __________________________________________________­­­­­__________
O – Poșta Română (cu suportarea taxelor poștale) la adresa ________________________________
________________________________________________________________________________

Atașez cererii mele :
-          copia cărții/buletinului de identitate;
-          declarația pe propria răspundere.


Data: ___.___.______
_______________________________________________________
                                                           (numele, prenumele, semnătura)


Anexa 2 - Model declaratie pe proprie raspundere
(clic aici pentru descarcarea formularului)


Subsemnata/ul ________________________________, membra/u a/al Asociației CAR ”Coeziunea Socială”, cu domiciliul în ____________________ str. ________________, nr. ___, bloc ______, sc. ___, ap. ____, cod _________, jud./sector _________________, CNP ______________________, posesor al BI/CI seria _____ nr. __________, eliberat/ă la data de ___.___._____ de către ___________________________,
cunoscând prevederile Codului Penal privind falsul în declarații,
declar pe propria răspundere că mi-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei, direct sau indirect, de situația gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență și mă aflu în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente împrumutului contractat ca urmare a intervenției următoarelor cauze :
______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________.
Aceasta este declarația mea, pe care o dau, o susțin și o semnez.


Data: ___.___.______
________________________________________________
                                                           (numele, prenumele, semnătura)

Anexa 3 - Model de raspuns pozitiv la cererile de amanare a ratelor

Doamnei/Domnului ___________________________________________________
Adresa: _____________________________________________________________

Ca urmare a cererii de suspendare a plății ratelor de împrumut, în baza prevederilor OUG nr. 37/2020 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 270/2020, înregistrată la nr. ______ din _____________ vă comunicăm următoarele :
Cererea dumneavoastră de suspendare a ratelor a fost aprobată de Comitetul Director al CAR în următoarele condiții :
·         Număr de rate aprobate a fi suspendate _____, începând cu luna ______________;
·         Perioada de împrumut stabilită inițial în contractul de împrumut va fi prelungită cu numărul ratelor suspendate în baza prevederilor legale susmenționate;
·         Dobânda aferentă lunilor de suspendare a ratelor va fi capitalizată la soldul împrumutului existent la finele perioadei de suspendare și rămas de plată și va fi repartizată în mod egal pe toată durata până la finele achitării ratelor rămase.

Președintele CAR ”Coeziunea Socială”
Iosif BĂLAN





Anexa 4 - Model de raspuns negativ la cererile de amanare a ratelor

Doamnei/Domnului ___________________________________________________
Adresa: _____________________________________________________________


Ca urmare a cererii dumneavoastră de suspendare a plății ratelor de împrumut în baza prevederile OUG nr.37/2020 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr.270/2020, înregistrată cu numărul ______ din data de ___.___.2020, vă comunicăm următoarele :
Cererea dumneavoastră de suspendare a ratelor NU a fost aprobată de Comitetul Director al CAR din următoarele motive/considerente:
______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________.

Președintele CAR ”Coeziunea Socială”
Iosif BĂLAN


Anexa 5 - Model de notificare privind modificarea conditiilor contractuale

Doamnei/Domnului _______________________________________________________
Adresa: _______________________________________________________________________

NOTIFICARE

privind modificarea condițiilor contractuale a împrumutului acordat, ca urmare a cererii de suspendare a plății ratelor în baza prevederilor OUG nr.37/2020

            Ca urmare a cererii nr. _____ din data de ___.___.2020, aprobată, în contractul de împrumut nr. ________ din ___.___._____ încheiat între:
Casa de Ajutor Reciproc ”Coeziunea Socială” cu sediul în Bucuresti str. Bogota nr. 6 sector 1, telefon 0760698672, constituita in baza Legii nr. 540/2002 cu modificarile si completarile ulterioare si inregistrata la Judecătoria Sector 1 reprezentată prin Iosif BĂLAN, în calitate de Președinte și Mădălin OARGĂ, în calitate de Contabil Șef, denumită în prezenta notificare C.A.R.
și
Membrul C.A.R. doamna/ul ____________________________________________ cu domiciliul în ____________________________________________ posesor B.I.(C.I.) seria ___ nr. __________ eliberat(ă) de ________________ la data de ___.___._____ C.N.P. _______________________, membru în cadrul secției CAR ___________, denumit în continuare ÎMPRUMUTAT,
împreună cu giranții :
______________________________________
______________________________________
______________________________________

au intervenit următoarele modificări :

1.                  Se suspendă plata ratelor pe o durată de _____ luni, începând cu rata lunii __________ 2020 (scadentă la data de ___.___.2020).
2.                  Dobânda aferentă perioadei de suspendare în sumă de __________ lei se va capitaliza la valoarea împrumutului de la finele perioadei de suspendare, respectiv ____________ lei, noua valoare fiind de ___________ lei. Valoarea împrumutului rămas astfel majorat se va plăti în numărul de _____ rate rămase de plată, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, calculându-se corespunzător dobânda la soldul lunar al împrumutului rămas de restituit, conform metodologiei de calcul prevăzut în contract.
3.                  Se prelungește durata contractului și implicit durata constituirii garanțiilor giranților cu perioada de suspendare a plății ratelor, respectiv cu _____ luni.

Anexă : graficul de rambursare refăcut conform prezentei notificări și a prevederilor legale menționate.

Prezenta notificare a fost întocmită în baza prevederilor OUG nr.37/2020 și a Normelor de aplicare aprobate prin HG nr.270/2020 și va fi adusă la cunoștință atât împrumutatului cât și giranților acestuia, prin  Poșta Română, cu suportarea de către petent a taxelor poștale.

Președinte                                                                               Contabil șef
Iosif BĂLAN                                                                         Mădălin OARGA

joi, 2 aprilie 2020

DECIZIA COMITETULUI DIRECTOR cu privire la aplicarea in cadrul CAR COEZIUNEA SOCIALA a prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 37 din 30.03.2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare anumitor categorii de debitori


Art.1                   Obligatia de plata a ratelor imprumuturilor acordate de CAR pana la data de 30.03.2020 se poate suspenda la cererea imprumutatilor, cu pana la 9 luni dar nu mai mult de 31.12.2020.
Art.2                   Pot solicita suspendarea obligatiei de plata a ratelor doar imprumutatii care indeplinesc, cumulat, urmatoarele conditii:
a.       CAR nu a declarat scadenta anticipata la imprumut, din cauza neplatii ratelor, mai inainte de 30.03.2020, nu aveau restante la data instituirii starii de urgenta (16.03.2020) sau au platit restantele  pana la data solicitarii suspendarii obligatiei de plata.
b.      Veniturile imprumutatului au fost afectate direct sau indirect de pandemia COVID 19, conform normelor de aplicare a OUG 37/30.03.2020.
Art.3                   Termenul de rambursare a imprumutului se va prelungi cu o perioada egala cu suspendarea obligatiei de plata.
Art.4                   Pentru a beneficia de suspendarea rambursarii ratelor, cei interesati vor trimite catre CAR o cerere scrisa, prin posta/curier, prin depunere la PLC sau prin e-mail, la datele de contact precizate in contractul de imprumut, cel mai tarziu pana la 45 de zile de la intrarea in vigoare a OUG 37/30.03.2020.
Art.5                   Modificarea contractului de imprumut se va produce prin efectul legii, fara incheierea unui act aditional. In termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, CAR va comunica imprumutatului clauzele contractuale modificate pentru implementarea prevederilor OUG 37/30.03.2020.
Data adoptarii:  31.03.2020

miercuri, 25 martie 2020

MASURI PE DURATA EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS (2)



-  in atentia membrilor CAR "Coeziunea Sociala" si a tuturor cetatenilor interesati de serviciile noastre sociale -

1.      Avand in vedere masurile recente instituite la nivel national prin Decretul prezidential de instituire a  starii de urgenta si prin ordonantele militare ale Ministerului Afacerilor Interne,  convinsi fiind ca pe timp de criza sociala si economica membrii caselor de ajutor reciproc si toti cetatenii cu venituri mici si mijlocii au nevoie mai mare decat oricand de programele noastre sociale, CAR "Coeziunea Sociala" a decis sa-si continue activitatea conform programului traditional de lucru cu publicul,  de luni pana vineri, cu precizarea ca, incepand cu 26.03.2020, lucrul nemijlocit cu publicul la Punctul de Lucru Central din Bucuresti, str, Pajurei, nr. 13, Sector 1 se reduce zilnic la intervalul orar 10.00-13.00.  In restul orelor de program cu publicul, consilierii de serviciu vor fi la dispozitia celor interesati doar prin telefonul 0760698672 si prin e-mailul car.coeziuneasociala@gmail.com.
2.      Reiteram recomandarea noastra ca platile sa se faca cu prioritate prin banca, in contul colector deschis la BRD, nr. RO36BRDE441SV84947644410.
3.      Cu privire la cererile de amanare in plata a ratelor de imprumut, ii sfatuim pe imprumutati sa se gandeasca de mai multe ori la consecintele acestei amanari si sa faca tot ceea ce le sta in putinta sa nu ajunga in aceasta situatie, pentru ca datoria se va acumula in viitor, iar dobanda va creste proportional cu lunile/ratele amanate. Nu luati in seama declaratiile iresponsabile ale unor politicieni care, in cautare de capital electoral, lanseaza in media tot felul de proiecte fanteziste prin care promit cetatenilor "scutirea" de la plata ratelor de imprumut, plata dobanzilor de catre Guvern, anularea popririlor si altele de acest gen. Banii imprumutati de catre casele de ajutor reciproc nu sunt veniti din cer, nu apartin unor miliardari - acesti bani sunt proprietatea catorva sute de membri care, luna de luna, ani in sir, au economisit sume modeste in cele mai multe cazuri, din salarii/pensii la fel de modeste, pentru a avea mai tarziu la dispozitie o rezerva de bani si pentru ca, la randul lor, sa poata accesa imprumuturi mai ieftine. De aceea,  imprumutatii trebuie sa stie ca nu am facut si nu vom face nici in viitor rabat de la nici o metoda si de la nici un mijloc legal pentru recuperarea banilor de la rau platnici.
4.      In situatii justificate, Comitetul Director va analiza si aproba, de la caz la caz, cererile de amanare a platii ratelor la imprumuturile contractate, fara perceperea penalitatilor de intarziere. In acest sens, cererile respective pot fi depuse cu prioritate prin posta electronica  (computer sau telefon) insotite de copii ale actelor de identitate.    
Reamintim ca Asociatia Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Sociala" este una dintre cele peste 2600 de case de ajutor reciproc din Romania care, prin proceduri de lucru rapide si de la distanta, concentreaza si directioneaza banii economisiti de la un cetatean la altul, de la o comunitate la alta, acolo unde apar necesitati urgente, accelerand astfel circulatia banilor, a marfurilor si a serviciilor, lucru benefic nu numai pentru membrii CAR ci si pentru economia Romaniei. Astfel, facem posibila  intrajutorarea intre cetatenii domiciliati in localitati si regiuni diferite ale tarii - spre exemplu banii economisiti de cetatenii din Banat sunt dirijati catre cetateni din Bucovina, Dobrogea si din alte provincii ale tarii, contribuind totodata la cresterea coeziunii sociale - un indicator la care tara noastra inca se mai afla in coada clasamentelor europene.

Data: 25.03.2020

luni, 16 martie 2020

MASURI PE DURATA EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS (1)



-  in atentia membrilor CAR si a cetatenilor interesati de serviciile noastre sociale -

Avand in vedere recomandarile autoritatilor de a se limita cat mai mult posibil in aceasta perioada contactele intre cetateni, Comitetul Director al CAR decide:
1.    Incepand cu 17.03.2020, se interzic platile in numerar la Punctul de Lucru Central (PLC), situat in str. Pajurei, nr. 13, Sector 1 Bucuresti. Activitatile curente (inscrieri, depuneri de cotizatii, plata ratelor, cereri de informatii etc) se vor desfasura numai prin procedurile de lucru de la distanta ale CAR.
2.    Toate platile se vor face prin intermediul contului colector al CAR, respectiv RO36BRDE441SV8494764410.
3.    La PLC va lucra un singur consilier de serviciu, ceilalti angajati ai CAR urmand sa-si desfasoare activitatile aferente functiilor detinute, la domiciliu, in regim de tele-munca.
4.    Sedintele Comitetului Director se vor desfasura prin procedura de la distanta.
In functie de evolutia pandemiei si deciziile Guvernului Romaniei, va vom tine la curent cu masurile luate, astfel incat CAR COEZIUNEA SOCIALA sa functioneze si in aceasta perioada.

PRESEDINTE,
Iosif BALAN

duminică, 8 martie 2020

Oferta noastra de servicii financiare pe anul 2021




OFERTA DE SERVICII FINANCIARE

PE ANUL 2021

 

Stimati cetateni,

 

Pentru o gestionare mai eficienta, recomandam sa va mutati economiile, sau parte din ele, la Casa de Ajutor Reciproc (CAR). Veti economisi astfel si timpul - avem proceduri de lucru de la distanta - si banii dvs.!

 

Oferta noastra pentru economisire:

  • Beneficiul anual garantat (dobanda) pentru depuneri (cotizatii) este de minim  3,5% (in 2020 am acordat 4% iar prognoza pe 2021 este de 4,1%). In cadrul programului social "Economii pentru copii" beneficiul este mai mare cu 1%. Beneficiul nu se impoziteaza de catre ANAF.
  • CAR nu percepe comisioane de administrare sau alte costuri.
  • Puteti retrage banii oricand, printr-o simpla cerere, partial sau total, fara penalitati.

 

Oferta noastra pentru imprumuturi:

  • Rata anuala a dobanzii este fixa pe toata durata imprumutului. Neexistand alte costuri si fiind calculata regresiv, dobanda reala se situeaza intre  4 - 5 % pe an.
  • Pentru a face comparatii cu alte oferte existente pe piata financiara din Romania va recomandam sa folositi calculatorul de rate si dobanzi postat pe site-ul CAR (sau sa-l solicitati pe e-mail).
  • Se poate imprumuta de 3 ori suma cotizata, maxim 50.000 lei, pe termen maxim de 48 luni.
  • Imprumutul se garanteaza cu fondul cotizat (fondul social) sau cu fondul cotizat si 2-3 giranti - in functie de marimea sumei imprumutate si de veniturile imprumutatului si ale girantilor.

·         Mai multe informatii despre imprumuturi gasiti in anexa alaturata intitulata - "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori".

 

Detalii la  http://car-coeziuneasociala.blogspot.ro

Consilierii de serviciu va stau la dispozitie permanent la tel. 0760698672 (inclusiv pe Whats App) si e-mail car.coeziuneasociala@gmail.com

 

UNIREA FACE PUTEREA SI PE PIATA SERVICIILOR FINANCIARE!

 

Va asteptam in randurile noastre!


 

INFORMATII STANDARD

LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI

 

Conform art. nr. 9 din OUG nr. 50 din 09.06.2010 -


 Asociația CAR ”Coeziunea Socială”, Cod fiscal: 32335691, cu sediul în București, str. Bogota nr. 6, Sector 1, cu punctul principal de lucru în Bucuresti, str. Pajurei nr. 13, Sector 1,  telefon: 0760.698.672, email  car.coeziuneasociala@gmail.com, oferă membrilor săi împrumuturi cu următoarele caracteristici:

1.      Tipul împrumutului si rata dobanzii anuale:

a.       Garantat cu fondul social - 6,5%;

b.      Garantat cu fondul social și giranți - 8,5%;

c.       Garantat cu fondul social, prin intermediul unui reprezentant teritorial - 8,5%;

d.      Garantat cu fondul social si giranți, prin intermediul unui reprezentant teritorial - 10,5%;

2.      Valoarea împrumutului: între 1.000 și 50.000 lei, în funcție de fondul social depus și bonitatea financiară a solicitantului.

3.      Durata de acordare a împrumutului: între 6 - 48 luni.

4.      Rata lunară: până la valoarea de 1/3 din venitul net.

5.      Rata dobânzii anuale este fixa pe toata durata imprumutului si se calculează regresiv. Astfel, dobânda reală se situeaza între 4 si 5% pe an si se reține la acordarea împrumutului. La rambursarea anticipată a împrumutului, dobanda se recalculeaza si diferenta se restuie imprumutatului.

6.      Dobânda penalizatoare (penalitățile): 1% pe zi, calculat la suma restantă. Se calculează din prima zi de întârziere față de graficul de rambursare și se aplică numai dacă întârzierea e mai mare de 30 zile de la termenul de plată. Plățile efectuate după apariția dobânzilor penalizatoare (penalități) se împart între rate și aceste dobânzi.

7.      Suma totală rambursată la terminarea contractului: Suma împrumutată plus dobânda.

8.      Dreptul de a rambursa anticipat, fără penalități: Da.

9.      Dreptul de a renunța la un împrumut aprobat (cu notificare prealabilă de 14 zile): Da

10.  Dreptul de a primi un exemplar original al contractului de împrumut: Da.

11.  Nu se percep comisioane de administrare. În situația plăților prin conturi bancare, comisioanele percepute de bănci se suportă de către cei împrumutați.

12.  Notificările scrise și declanșarea executării silite se pun în mișcare după 60 de zile, respectiv după 120 de zile de la ultima plată efectuată.

 

SPRE EXEMPLU, LA UN ÎMPRUMUT DE 10.000 LEI PE DURATA DE 12 LUNI, VOM AVEA:

Rata lunară: 834 lei + 30 lei depunere la fondul social

Dobânda totală: 461 lei, ceea ce, în procente, reprezintă o dobândă de 4,61% pe an

Dobânda anuală efectivă: 9,15 %, calculată conform normelor legale

Suma totală de rambursat: 10.461 lei

 

COMITETUL DIRECTOR